CTP investeste in extinderea parcului logistic de la Timisoara

(Comunicat) CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, investește peste 13 milioane de euro în extinderea cu 32.000 m² a CTPark Timișoara. Investitia a fost demarată datorită creșterii cererii de închiriere de spații logistice și industriale pentru zona de vest a țării.

Portofoliul CTP din Timișoara include acum două parcuri logistice: CTPark Timisoara I, care a fost achiziționat în 2015 și are o suprafață totală de 10.000 m² inchiriabili și CTPark Timișoara II, care se află în prezent în curs de construcție, urmând ca lucrările să fie finalizate în decembrie 2017.

Structura CTPark Timișoara II constă într-un spațiu de 15.000 m² care va fi ocupat de un client strategic și din alte două spații a câte 8.500 m² fiecare, ce vor fi disponibile pentru închiriere. Depozitul a fost proiectat pentru a îndeplini cele mai înalte standarde în ceea ce privește calitatea construcțiilor și protecția mediului: înălțimea utilă a halei va fi de 12 metri - cea mai mare existentă pe piața logistică la ora actuală - ceea ce le va permite clienților să beneficieze de mai mult spațiu de depozitare sau de productie.

Alte caracteristici importante sunt: sisteme de izolație care cresc semnificativ nivelul de eficiență energetică; sistem de iluminare artificială la interior și exterior modernizat prin tehnologia Smart LED, precum și trape luminatoare situate în tavane, pentru a se asigura și lumină naturală. Toate materialele folosite la construirea spațiilor logistice sunt achiziționate de la furnizori certificați ISO.

Calitatea materialelor și specificațiile clădirii sunt peste standardele pieței si se reflectă și în temperatura din interior, care este optimă pe parcursul întregului an: 14 – 15 grade în timpul iernii și 22 de grade vara, în condiții de maximă eficiență energetică. CTP, în calitate de proprietar pe termen lung al clădirilor, a implementat la nivel internațional în tot portofoliul său măsuri destinate eficientizării energetice și economisirii resurselor, iar CTPark Timișoara nu a făcut excepție. Emisiile poluante scăzute și folosirea în cantități extrem de reduse a agenților frigorifici dăunători, plasează depozitele CTP foarte sus într-un top al spațiilor industriale “verzi”.

“Am decis să începem construcția CTPark Timișoara II datorită contractului de închiriere pe care l-am semnat cu un client strategic care a dorit să-și extindă spațiile de depozitare și producție, fiind în plin proces de dezvoltare a afacerii în această regiune. Un alt motiv este și creșterea cererii de închiriere de spații industriale în zona Timișoarei și nevoia de facilități premium, a căror calitate le face să fie mai mult decât niște simple hale.

Constat cu bucurie existența unei tendințe clare de creștere a pieței de spații logistice și industriale, în România. Piața locală are o capacitate extraordinară de dezvoltare, în special dacă luăm în considerare cifrele existente la nivel international și facem o comparație: dacă în Cehia sunt aproximativ 400 m² de spatii logistice la mia de locuitori, în România densitatea este de doar 128 de m² la mia de locuitori! Timișoara, dată fiind poziția ei strategică din punct de vedere geografic precum și nivelul de dezvoltare al infrastructurii, are o importanță foarte mare în dezvoltarea sectoarelor logistic și industrial din România. Decizia noastră este de a ne consolida prezența în zonă”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head al CTP România.

CTP Timișoara I a fost achiziționat în anul 2015 și este în prezent închiriat în totalitate de nume importante, precum: Altex, eMAG sau Soehner care ocupă spații ce însumează 10.000 m². După finalizarea lucrărilor, CTPark Timișoara II va cumula 32.000 m², dintre care 17.000 m² vor fi disponibili pentru închiriere. CTPark Timișoara oferă spre închiriere spații începând de la 1.500 m², până la 8.500 m².

Situat la o distanță de 3 km de Aeroportul Internațional Timișoara și foarte aproape de autostrada A1 spre Arad, precum și de șoseaua de centură a orasului, CTPark Timișoara II beneficiază de o pozitionare perfectă pentru companiile care se ocupă de distribuție, logistică și producție. Parcul are acces direct și către Drumul Național 6, precum și către Drumul European 70. Timișoara, al patrulea oraș ca mărime din țară, este o destinație de top în ceea ce privește investițiile companiilor care activează în producție, logistică, tehnologie.

Planurile de dezvoltare ale CTP în zona de vest a țării includ, în afara Timișoarei, orasele Cluj-Napoca, Turda și Deva.

Despre CTP

CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală si de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 4,1 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 60 de puncte strategice.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu 615.000 m² suprafață închiriabilă situați în opt orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Pitești, Sibiu, Timișoara și Turda.