Despre noi |
Firma are 883 afisari
|
SC ANTIKFARB SRL a fost înființată in anul 2004 avînd sediul în ODORHEIU SECUIESC. Profilul principal de activitate a firmei este comercializarea produselor fabricate de cele doua firme din Austria: ADLER-Lacke și BAUREX.
În cursul anului 2006 am deschis un atelier de vopsit, lăcuit pentru prezentarea professională tehnologiei materialelor comercializate de noi, cel mai important segment fiind tratarea suprafețelor lemnoase ca ferestre și uși sau mobilă.
Vopsitoria noastră a fost dezvoltată între timp și pentru lăcuit, vopsit la comandă.
Totodată oferim ferestre și uși fabricate la comandă bineînțeles vopsite cu produse ADLER la cel mai înalt nivel tehnic: două straturi fiind aplicate prin imersie (impregnantul și lacul intermediar pătrunzînd astfel pretutindeni unde este solicitat) cel de al treilea strat fiind pulverizat cu pompa Airles.
ADLER-Lacke
Fabrica de lacuri ADLER este liderul producătorilor din Austria pentru lacuri, vopsele și materiale pentru protecția lemnului.
Compania, în proprietete familiară are sediul central în Schwaz/Tirol, a fost înființată încă din anul 1934 și are peste 340 de angajați. Partea principală a producției (peste 65 de procente) este reprezentată de sistemele hidrosolubile.
Datorită angajamentului și muncii de cercetare inovatoare în domeniul lacurilor pentru ferestre, ADLER deține în acest segment din piața austriacă o cotă de peste 60 de procente, prin aceasta fiind un lider de necontestat.
În multe țări europene ADLER este astăzi o marcă binecunoscută și renumită pentru producătorii de ferestre. Firmele înființate de firma-mamă și partenerii comerciali competenți din Europa oferă cel mai bun service tehnic posibil și formează astfel baza evoluției de succes pe piață a firmei ADLER. Prin invesțiile permanente în cercetare și dezvoltare ne asigurăm că ADLER se numără, și prin comparație la nivel european, între liderii producătorilor din domeniul lacurilor pentru ferestre. O valore deosebită este atribuită contactului direct cu clienții, pentru a avea posibilitatea unei reacții rapide la noi solicitări.
Controlul complet al calității asigură o calitate constantă a tuturor produselor ADLER. Controlul calității începe de la procurarea materiilor prime și este motivul principal pentru certificarea fabricii de lacuri ADLER conform ISO 9001 și ISO 14001.
Încă din anul 1994 ADLER și-a asumat o responsabilitate proverbială în ceea ce privește aspectul ecologic, prin punerea în funcțiune a unui centru de reciclare și protecția mediului, care se numără printre cele mai moderne din Europa. Acest lucru este confirmat și prin cerificatul Responsible-Care, cu care ADLER este distins de fiecare dată, începând cu anul 1994. Mai mult decât atât, ADLER a fost în anul 1998 prima fabrică de lacuri din Austria căreia i s-a acordat certificatul de audit ecologic, după verificarea îndeplinii condițiilor și a fost înscrisă în indexul Ministerului Federal al Mediului, Tineretului și Familiei.
PRODUSE ADLER
Baituri si lacuri pt.mobila
Lacuri pe baza de apa
Lacuri pe baza de solventi
Baituri pe baza de apa
Baituri pe baza de solventi
Sisteme pt. feresre si usi
Sistem translucent (lazur)
Sistem opac (vopsea acrilica)
Ingrijirea ferestrelor
Descriere pt.sisteme
Protectia lemnului
Glazur baza de apa
Glazur baza de solventi
Lacuri si vopsele pt. constr.
PRODUSE BAUREX
Antiigrasie
Baurex Inject
SERVICII ANTIKFARB
Vopsire, lacuire la comanda |
ANTIKFARB va recomanda: | AQUA PRIMER THIX LAC TRANSPARENT PENTRU GRUNDUIRE - PE BAZA DE APA AQUA PRIMER THIX
LAC TRANSPARENT PENTRU GRUNDUIRE - PE BAZA DE APA,
Grund pentru lemn, monocomponent hidrosolubil, tixotropic, pe bază de dispersii poliacrilice autodifuzatoare. Foarte bună capacitate de acoperire, transparență și efecte de împrospătare excelente pe suport din lemn închis la culoare și pe [...] | | AQUAWOOD PROTECT Lac de protejare incolor, pentru uși de locuințe lăcuite cu lac de acoperire sau la QUAWOOD PROTECT
Lac de protejare incolor, pentru uși de locuințe lăcuite cu lac de acoperire sau lazură.
Lac incolor hidrosolubil, mat mătăsos, pe bază de dispersie PUR, cu bună rezistență la intemperii și radiații ultraviolete, concomitent cu o bună rezistență la zgâriere, lipire prin presare și rezistență [...] | | Lacuri pe baza de solventi - LAC POLIURETANIC PENTRU UTILIZARE MONO SAU BICOMPONENT Lacuri pe baza de solventi PUR- FINISH SELECT - LAC POLIURETANIC PENTRU UTILIZARE MONO SAU BICOMPONENT |
Cont expirat Click aici pentru inregistrarile actualizate.
|