Romeps a organizat simpozionul ”Orasul tau, in centrul atentiei”

Miercuri, 7 noiembrie, Romeps-Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România, a organizat prima ediție a simpozionului ”Orașul tău în centrul atenției”, la care a participat un foarte numeros public format din arhitecți, constructori, reprezentanți ai companiilor producătoare de polistiren expandat, dar și reprezentanți ai autorităților locale din unele sectoare ale Capitalei.

După cuvântul de bun venit adresat de organizatori, cel care a deschis seria comunicărilor a fost domnul Viorel Mareș-Brand Manager al companiei Austrotherm. Evidențiind calitățile de necontestat ale polistirenului expandat, domnia sa a subliniat faptul că acest material conține 98 % aer și doar 2 % stiren, și că acesta, nu doar că este total inofensiv, în raport cu mediul, dar se și regăsește în natură. Acesta a adăugat:

”Dacă stirenul ar fi nociv, așa cum sugerează unii, atunci el nu ar fi acceptat să fie folosit în Industria alimentară, în produse destinate copiiilor nou-născuți sau în apicultură, știindu-se faptul că albinele sunt extrem de atente, în comportamentul lor, față de tot ce le-ar putea dăuna. Deci, nu este de mirare că, în Uniunea Europeană, 80 % dintre clădiri sunt termoizolate cu polistiren expandat”.

Mai mult, a argumentat domnia sa, polistirenul are cea mai mică toxicitate, la ardere, cu mult sub un material natural, cum ar fi lâna, de exemplu, iar procesul tehnologic de obținere a materialului este cel mai ecologic cu putință.

În plus, domnul Viorel Mareș a reamintit celor prezenți că polistirenul expandat este 100 % reciclabil, crește eficiența energetică a clădirilor, asigurând un confort hidrotermic deosebit, se amortizează relativ repede, și, desigur, prin producția lui se asigură un număr foarte important de locuri de muncă.

În finalul expunerii sale, domnul Viorel Mareș i-a îndemnat pe arhitecți și constructori să privească dincolo de lucrările curente de construcții, putând avea în vedere utilizarea polistirenului expandat în amenajări urbanistice exterioare, lucrări de infrastructură și terasamente, sau, de ce nu, în realizarea de decoruri.

Deosebit de volubilă și vocală, doamna Doina Mincu-Auditor Senior Tehnician și Director General Axa Cert, a susținut la rându-i comunicarea cu titlul ”Conformitatea termosistemelor ETICS pe bază de polistiren expandat”. În expunerea sa, doamna Mincu a atras atenția constructorilor prezenți în auditoriu despre obligativitatea de a verifica atent certificarea materialelor utilizate în lucrările de termoizolații (adezivi, polistiren expandat, tencuieli, materiale de finisare etc), dar și asupra unor inadvertențe din normativele în vigoare, inadvertențe care creează dificultăți, atât în procesul de certificare, cât și producătorilor de materiale și sisteme sau constructorilor.

Uleterior pauzei, domnul Radu Grigorescu-Director Executiv Qetics, și-a început comunicarea cu un scurt istoric al activității de termoizolare din România, evidențiind faptul că, dacă, în anii 70, în România a început utilizarea polistirenului, începând cu anii 80, din păcate, acest lucru a fost interzis, cu anumite excepții stricte. Domnul Radu Grigorescu a insistat asupra faptului că, începând cu anul 2019, vor inrta în vigoare la nivel european noi standarde privind materialele și sistemele de termoizolare, atrăgând atenția asupra faptului că, în privința reacției la foc, acestea vor fi încadrate în clasele A1 și A2, în condițiile în care, în prezent, acestea sunt încadrate într-o categorie inferioară, E.

Vorbind despre necesitatea calității componentelor fiecărui sistem, domnul Grigorescu s-a referit și la calitatea proastă a numeroaselor lucrări de reabilitare termică. Drept dovadă, a exemplificat prin trei teste ”in situ” efectuate de INCERC:

Primul, cel din 2016, în care s-a aplicat polistiren cam cum se aplică de obicei, fără niciun adeziv, a avut ca rezultat incendierea clădirii, din cauza efectului de horn al spațiului liber dintre perete și expandat. Al doilea, efectuat în anul 2017, în care s-a aplicat polistirenul expandat respectându-se cerințele, clădirea a rezistat la foc 60 de minute, iar polistirenul doar s-a topit. În al treilea experiment, efectuat în anul 2018, termoizolația expusă la flacără externă s-a comportat ”relativ bine”, polostirenul expandat vitrificându-se.

În finalul comunicării sale, domnul Radu Grigorescu a anunțat asistența despre publicarea noului Ghid Qetics, realizat în urma colaborării cu instituții academice din țară.

Ultimul punct din program a fost acoperit de domnul Eduard Mincu-Director Tehnic Axa Cert, secondat de doamna Doina Mincu, care a susținut comunicarea cu titlul ”Rezultate, performanțe, caracteristici ETICS pe bază de EPS, în laborator și in situ”. Exemplificând prin imagini, dar și prin mostre de polistiren expandat pe care s-au aplicat sau nu, adezivi, cei doi vorbitori au contrariat asistența, prin evidențierea neconformităților, uneori, foarte grave, care pot apărea în timpul testelor, din cauza proastei execuții a lucrărilor. Finalul lucrărilor a găsit asistența dialogând intens pe subiecte cum ar fi certificarea, conformitatea sistemelor și slaba calitate a lucrărilor, constructorii amintind aproape de fiecare dată de...costuri.

XXX

Una peste alta, Romeps a organizat un eveniment foarte reușit, bogat în informații cât se poate de utile, tuturor celor care au fost prezenți în sală.