Numarul locuintelor ANL sunt in scadere20 August 2010 Diminuarea fondurilor alocate de la buget construcției de locuințe pentru tineri prin ANL va presupune finalizarea în acest an a unui număr de doar 1.400 de locuințe, față de 7.000 de unități cât își propusese Ministerul Dezvoltării la începutul anului, a anunțat vineri instituția. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) nu a suspendat programul de construcție a locuințelor pentru tineri prin ANL și nici pe cel de reabilitare termică a locuințelor. În urma reducerii bugetului ministerului cu 10%, și bugetele alocate acestor programe au fost reduse", se arată într-un comunicat al MDRT. "În ceea ce privește programul de reabilitare termică, bugetul MDRT pe anul în curs nu a permis contractarea de lucrări noi, ci doar finalizarea celor 29.000 de locuințe contractate în 2009. Pentru rezolvarea problemelor de locuire ale tinerilor și pe cele de reabilitare termică a clădirilor, ministerul a luat o serie de măsuri menite să compenseze diminuările de buget", se mai arată în comunicat. MDRT a dat posibilitatea tinerilor chiriași să cumpere locuințele ANL, banii rezultați din vânzare urmând a fi folosiți pentru construcția de noi locuințe. "În ceea ce privește reabilitarea termică, ministerul a inițiat un program complementar celui reglementat prin Ordonanța de urgență nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Noul program, reglementat de Ordonanța de urgență nr. 69/2010, permite finanțarea acestui tip de lucrări direct de către beneficiar, prin credite acordate de CEC, garantate de stat și cu dobândă subvenționată prin MDRT", au anunțat reprezentanții instituției. Sursa: www.mediafax.ro |
LoginPublicitate
Ultimele cautarimacarale de constructii de vanzare bucuresti | leroy merlin | reprezentant fier beton ucraina | compresor aer 20 bar | remex sa | bel exim | adult construct | adult con | atelier executie confectii metalice bucuresti, gen | tub pvc ipey 25 | bazine | complex locativ | tabla tip tigla preturi in c lung mold. | tabla tip tigla radauti | normativ pentru proiectarea iluminatului stradal | pret la hidrofor | premix srl | panouri senvici second hand de vinzare | pozare fibra optica | pozare fibra optica in pamant |


