Apartamentele vechi reabilitate se vor scumpi cu 20 % - stire constructii

Apartamentele vechi reabilitate se vor scumpi cu 20 %

17 Octombrie 2011 

Apartamentele vechi situate in blocuri reabilitate termic sunt scoase la vanzare la un pret cu pana la 20% mai ridicat decat celelalte apartamente vechi, potrivit imobiliare.ro. Tendinta se manifesta in special in Capitala, unde intalnim cele mai mari diferente de pret intre cele doua categorii de apartamente vechi.

In realizarea studiului s-a luat in calcul un numar total de 759 de anunturi imobiliare ce vizeaza vanzarea apartamentelor cu doua si trei camere reabilitate termic, valabile in lunile septembrie si octombrie.

Cea mai mare diferenta de pret intre apartamentele vechi reabilitate termic si cele nereabilitate este intalnita in Capitala. Daca pretul mediu cerut pe metru patrat util pentru un apartament vechi cu doua camere a fost, in luna septembrie, de 1.140 euro, proprietarii de unitati similare aflate in blocuri reabilitate solicita in medie cu 10,4% mai mult, adica 1.259 de euro pe metru patrat util.

Diferenta se accentueaza in cazul apartamentelor cu trei camere din Bucuresti depasind 20%. Pentru unitatile din blocuri reabilitate termic, pretul mediu solicitat de proprietari urca pana la 1.307 euro pe metru patrat util, in comparatie cu pretul mediu cerut pentru apartamentele vechi cu trei camere din Capitala, 1.082 euro metrul patrat util. De altfel, pretul cerut pentru apartamentele vechi cu trei camere reabilitate termic se apropie de pretul solicitat pentru apartamentele noi cu trei camere (1.380 euro metrul patrat util), diferenta in acest caz fiind de aproximativ 5,5%.

Preturi mai mari pentru apartamentele vechi din blocuri reabilitate se practica si in celelalte mari orase din tara. Diferentele sunt insa mult mai mici. La Cluj-Napoca, atat in cazul garsonierelor, cat si in cel al apartamentelor cu doua sau trei camere, diferentele de pret intre apartamentele vechi reabilitate si cele nereabilitate se situeaza in jurul valorii de 5-6%. Astfel, daca pretul mediu solicitat pentru un apartament vechi cu doua camere nereabilitat, cu o suprafata utila de 50 de metri patrati, este de aproximativ 49.000 de euro, proprietarii unor apartamente reabilitate termic cer in medie 52.000 de euro.

De altfel, eliminand pretul si amplasamentul unei proprietati, conform unui studiu realizat de imobiliare.ro la inceputul acestui an, izolarea termica a locuintei este urmatorul criteriu in ceea ce priveste preferintele cumparatorilor si primeaza vechimii imobilului, existentei unui loc de parcare sau calitatii vecinilor. 55% dintre potentialii cumparatori au considerat ca fiind foarte important criteriul izolare termica, 44% au apreciat ca fiind foarte importanta vechimea imobilului, 42% locul de parcare, 40% ar opta pentru o locuinta noua, iar pentru 32% dintre cumparatori, prioritara este calitatea vecinilor.

Sursa: www.dailybusiness.ro

 

Publicitate

Turbotub
ISOTEK
Crimir Agregate
Utilaje constructii
Kantis