Banii de autostrazi s-au cheltuit prost25 Ianuarie 2012 Pentru o mână de avocați, politicieni sau afaceriști, exproprierile au fost multă vreme o oportunitate de a-și ajusta veniturile pe banii statului. La final, Compania de Drumuri s-a trezit fie că a cumpărat hectare întregi de pământ pe care nu le folosește, fie că a achitat prețuri prea mari pentru servicii juridice sau pentru unele parceleSume importante de bani au intrat în conturile unor politicieni sau ale unor apropiați ai acestora. Robert Negoiță a primit pentru 7.576 de metri pătrați aproape 660.000 de lei (155.000 de euro). Nepotul latifundiarului din Pipera, Gigi Becali, a mai încasat și el circa 270.000 de lei (63.500 de euro) pentru nouă terenuri pe care le deține în comuna Voluntari. Exproprierile au ținut pe loc lucrările la acest proiect de infrastructură mai bine de doi ani de zile. După mai bine de cinci ani de la semnarea contractelor, autostrada menită să le ofere o alternativă la DN1 bucureștenilor în drum spre munte va fi gata abia în al doilea trimestru. 46 de hectare pe care cresc buruieni 2,22 milioane de euro este suma pe care o are compania blocată în terenuri pe care nu va fi turnat niciun centimetru de asfalt. Este vorba de puțin peste 46 de hectare de terenuri expropriate în perioada 2004-2008, când Bechtel se juca de-a proiectantul pe Autostrada Transilvania și schimba frecvent soluțiile și proiectele tehnice și, implicit, traseul viitoarei autostrăzi. „Suprafețele nu sunt neutilizabile, majoritatea fiind amplasate în lungul amprizei actuale“, precizează directorul general al Companiei de Autostrăzi, Daniela Drăghia. Potrivit acesteia, terenurile, fiind în domeniul public, pot fi transferate către unitățile administrativ teritoriale sau către Ministerul Mediului și Pădurilor, pot fi concesionate sau închiriate pentru realizarea benzinăriilor, se pot folosi pentru centre de întreținere a autostrăzii, pentru parcări, depozite, sau pot fi utilizate pentru dezvoltarea ulterioară a autostrăzii de la două la trei benzi pe sens. Conform datelor furnizate de CNADNR, pentru exproprierea terenurilor necesare construirii secțiunilor 2B (Câmpia Turzii-Gilău) și 3C (Suplacu de Barcău - Borș) s-au cheltuit 253 de milioane de lei. Decizii de expropriere au fost date atât pentru realizarea autostrăzii Comarnic-Brașov, proiect care nu s-a materializat deocamdată, în urma renunțării la contract a consorțiului franco-elen Vinci-Aktor, cât și pentru lărgirea la patru benzi a centurii de sud a Capitalei, proiect la care CNADNR a renunțat, cel puțin deocamdată. Pentru exproprierea a 39,7 hectare de pe raza localităților Râșnov și Cristian din Brașov, guvernul alocase 25,12 milioane de lei. Până să renunțe francezii și grecii la contract, CNADNR expropriase 32 hectare de teren. De asemenea, pentru lărgirea centurii de sud a Capitalei, Guvernul a dat, în 2010, o hotărâre prin care aloca suma de 71,6 milioane de lei pentru realizarea exproprierilor. La mai bine de doi ani de la licitarea contractelor pentru modernizarea și lărgirea la patru benzi a centurii de sud a Bucureștiului, CNADNR a constatat că nu are bani suficienți pentru a mai construi câte o bandă pe sens și a decis ca lărgirea să se facă doar în zona intersecțiilor. Îmbogățit din exproprieri Nici pe Coridorul IV exproprierile nu s-au făcut fără scandal și acțiuni în instanță. Unul dintre principalii beneficiari ai exproprierilor în vestul țării este omul de afaceri Adrian Luca. Acesta a obținut pentru loturile sale de pământ deținute pe traseul autostrăzii Arad-Timișoara câteva milioane de euro, susțin surse din companie. Potrivit unei informări oficiale a CNADNR, valoarea terenurilor expropriate pentru realizarea autostrăzii date în circulație în luna decembrie a anului trecut se ridică la 76,34 milioane de lei, respectiv 18,1 milioane de euro (la un curs mediu de 4,2099 lei pentru un euro, valabil pentru anul 2010, n.r). Probleme există și pe segmentul Orăștie-Sibiu, unde inițial Compania de Autostrăzi estimase că va cheltui cu exproprierile circa 200 de milioane de lei. Actul normativ care a trecut de Guvern prevede însă suma de 17,07 milioane lei pentru exproprierea terenului. La finalul anului trecut, mai multe persoane pe terenul cărora au intrat utilajele s-au plâns că nu și-au primit banii. „Pot să vă spun că pe acest tronson în comunele Miercurea Sibiului și Apoldu de Jos se vor constitui comisiile de verificare a dreptului de proprietate, urmând ca, după parcurgerea pașilor legali, cei expropriați să își primească banii“, declara șefa de la Autostrăzi la finalul anului trecut. "Terenurile (expropriate inutil de pe Autaostrada Brașov-Borș - n.r.) pot fi utilizate pentru dezvoltarea ulterioară a autostrăzii de la două la trei benzi pe sens". Daniela Drăghia, director general, CNADNR 8,2 mil. lei a cheltuit CNADNR pentru a expropria 460.786 mp. Terenurile nu au mai fost însă folosite pentru realizarea Autostrăzii Transilvania Sursa: www.capital.ro |
LoginPublicitate
Ultimele cautarisc habitas srl cui ro 4424351 | grand gaz | ecopal distribution | ferestre si usi localitatea gaesti | cada 1.20 m | caseta contor apa | monitorizarea constructiilor | complex europa | faianta opoczno | prospect aeroterme comfort | program de lucru baumax brasov | stingator cu spuma chimica c9 | panou izopam sector 3 | scari industriale | curatare fantani de curte | normativ proiectare pensiune | cazane de baie eltim in bucuresti | nr telefon dedeman piatra neamt | antreprize | firme incarcare inergen |



