Prevederi din noul Cod al constructiilor - stire constructii

Prevederi din noul Cod al constructiilor

8 Decembrie 2006 

Conform anuntului reprezentantilor Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), proiectul pentru stabilirea unui cadru legal in domeniul constructiilor
urmeaza a fi aprobat in primul trimestru al anului viitor. Proiectul se afla in faza de dezbatere, urmand ca el sa fie supus aprobarii
Executivului in aceasta luna si sa intre in vigoare in perioada ianuarie-martie 2007.
Codul va cuprinde legi similare celor din Uniunea Europeana in domeniul constructiilor si prevede, printre altele, noutati precum infiintarea unor
entitati (fizice sau juridice) care sa se ocupe de eliberarea certificatelor de urbanism, fapt care este acum numai de competenta primariilor.
De asemenea, legea va interzice eliberarea unor autorizatii de constructie in zonele inundabile, urmand ca persoanele care locuiesc deja in
astfel de constructii sa fie stramutate, primind insa si despagubiri.
Pentru constructiile realizate, raspunderea civila se poate aplica si rudelor de gradul intai ale proiectantilor, specialistilor si executantilor,
pentru ca pana acum legea prevedea acordarea unei autorizatii de proiectant, fara a impune o data de expirare a respectivei autorizatii.
Proiectul de cod prevede si obligativitatea asigurarii cladirilor pe durata executiei acestora si pe toata durata de folosire.
Vor fi introduse scutiri de la plata taxei de eliberare a autorizatiei de construire si a impozitului pe locuinta pe perioada de rambursare a
creditelor contractate de catre proprietarii, persoane fizice si - sau juridice romane, care reabiliteaza termic locuintele sau modernizeaza
cladirile mai vechi de 50 de ani.
Dupa data de 1 ianuarie 2007, materialele considerate periculoase nu vor mai putea fi folosite la construirea caselor. In categoria acestora intra cartonul
bituminat care nu este protejat impotriva focului, azbocimentul si anumite tipuri de vopsele.
Noul cod clarifica relatiile de subordonare dintre Planul de Urbanism General (PUG), Planul de Urbanism Zonal (PUZ) si Planul de Urbanism de Detaliu (PUD).
Executarea de lucrari fara autorizatie sau pe terenuri pentru care nu exista acte de proprietate sau drepturi legale de administrare,
precum si desfiintarea sau demolarea unor monumente istorice fara avizul Ministerului Culturii va atrage dupa sine amenzi de 100.000 - 120.000 lei sau
inchisoare de la sase luni la trei ani si obligativitatea desfiintarii constructiei.
Printre altele, Noul Cod al constructiilor reglementeaza profesia de inginer constructor precum si cazurile de mobilitate pe piata muncii
in domeniul constructiilor.

 

Publicitate

Turbotub
ISOTEK
Crimir Agregate
Utilaje constructii
Kantis