7.06., noul termen de depunere a ofertelor pentru Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2

7.06., noul termen de depunere a ofertelor pentru Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2

Având în vedere faptul că s-a împlinit termenul limită pentru depunerea ofertelor așa cum a fost stabilit prin Anunțul de Participare, CNAIR a decis prelungirea termenului de depunere a ofertelor, fiindcă:

  • deși la solicitările de clarificare adresate de operatorii economici până la data de 16.05.2022 (termenul stabilit prin documentația de atribuire până la care operatorii economici interesați puteau adresa clarificări cu privire la documentele achiziției), Autoritatea Contractantă a răspuns, în termenul legal, prin publicarea în SEAP, a Clarificării nr. 1 din 27.05.2022;
  • volumul de solicitări de clarificare suplimentare, care au fost depuse ulterior expirării perioadei prevăzute în Documentația de Atribuire până la care operatorii economici interesați puteau adresa întrebari cu privire la documentele achiziției, a fost considerabil și pentru că CNAIR este diligentă și dorește să răspundă și acestor clarificări suplimentare, deși nu are o obligație legală în acest sens;
  • asigurarea unei competiții reale și a unei participări ridicate care să conducă la depunerea unor oferte tehnice și financiare corecte și competitive raportate la cerințele tehnice solicitate de către autoritatea contractantă este de interes pentru companie;
  • au fost solicitări de prelungire a termenului de depunere a ofertelor primite din partea operatorilor economici care sunt interesați să participe la prezenta procedură de achiziție publică;
  • în perioada imediat următoare se vor publica și răspunsurile la clarificările suplimentare depuse, Autoritatea Contractantă consideră necesară acordarea unei perioade de timp suplimentare pentru pregătirea ofertelor de către operatorii economici interesați și stabilește data de 27.06.2022 ca fiind noul termen limită pentru depunerea ofertelor.

Menționăm că în prezent a fost transmisă spre publicare în SEAP erata la Anunțul de participare nr. CN1041924/23.04.2022, privind prelungirea termenului de depunere a ofertelor, aceasta urmând a fi vizibilă ulterior publicării ei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).

infoconstruct