ANL a recepţionat o serie de locuinţe de serviciu în orașul Babadag

ANL a recepţionat o serie de locuinţe de serviciu în orașul Babadag

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), informeaza printr-un comunicat ca a recepționat în orașul Babadag (jud. Tulcea), primul obiectiv de investiție derulat prin Programul multianual ”Construcția de locuințe de serviciu”.

Cele 16 locuințe (apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Pavel Gheorghe nr.4 A, pe un regim de înălţime Sth+P+3E (subsol tehnic+parter+3 etaje). Valoarea investiției este de 3.563.054,29 lei (inclusiv TVA). La nivelul orașului Babadag, Agenția a finalizat, până în prezent, 30 de apartamente pentru tineri și 16 apartamente destinate specialiștilor din domeniul sănătății.

ANL mai are în execuție efectivă, în cadrul programului ”Construcția de locuințe de serviciu”, 328 de unități locative în județele: Alba (22 de unități locative), Arad (16 unități locative), Argeș (15 unități locative), Bihor (16 unități locative), Bistrița-Năsăud (24 de unități locative), Botoșani (16 unități locative), Călărași (30 de unități locative), Dâmbovița (20 de unități locative), Gorj (20 de unități locative), Harghita (24 de unități locative), Hunedoara (55 de unități locative), Ilfov (30 de unități locative), Suceava (30 de unități locative), Tulcea (10 unități locative).

Programul, inițiat de Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei și aprobat prin H.G. nr. 719/2016, are în vedere construcția de locuințe de serviciu pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), de la autoritățile administrației publice locale și centrale.

Beneficiarii sunt funcționarii publici, precum și angajații din instituții publice centrale și locale, care nu dețin sau nu au deținut, individual sau în comun, împreună cu soții lor, în proprietate o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepția cotelor-părți din locuințe dobândite prin moștenire.

Programul se dezvoltă pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, puse la dispoziția ANL, care le preia în folosință gratuită, în condițiile legii. În cadrul acestuia pot fi incluse și construcții aflate în diverse stadii de execuție ori finalizate și neexploatate.

Locuințele de serviciu construite vor fi repartizate personalului propriu al instituțiilor care solicită realizarea acestora. Închirierea locuințelor de serviciu construite prin program se face în condițiile prevăzute de legislația specifică din fiecare domeniu sau, în situația în care nu există legislație specifică, se face în condițiile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe. Locuințele de serviciu  construite prin programul implementat de ANL nu pot fi vândute. 

De asemenea, instituțiile publice locale sau centrale pot încheia protocoale de colaborare, prin care stabilesc ca locuințele de serviciu să fie repartizate personalului din mai multe instituții. Pentru soluționarea cererilor pentru repartizarea locuințelor de serviciu, autoritățile publice locale sau centrale vor constitui comisii de examinare a solicitărilor de locuințe de serviciu și vor stabili ordinea de repartizare și modalitățile de diferențiere.

Sumele necesare finanțării programului se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul MLPDA, din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

infoconstruct