Repere

285

Aproape 7 milioane de cărți funciare eliberate gratuit pentru cetățeni

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Imobiliară (ANCPI) a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în 225 de unități administrativ-teritoriale (UAT), cu o suprafață de peste 5,3 milioane de hectare.

Cărțile funciare au fost eliberate gratuit pentru cetățeni, finanțarea fiind asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor. În alte 498 de UAT-uri sunt în derulare lucrări de cadastru.

Până la data de 1 februarie 2024, ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a eliberat, gratuit pentru cetățeni, prin programele derulate, aproape 7 milioane de noi cărți funciare.

Astfel, suprafața totală a imobilelor înregistrate este de 5.311.473 de hectare, iar cea pe care se desfășoară lucrări este de 6.191.187 milioane de hectare.

Dintre cele 225 UAT-uri și sectoare cadastrale finalizate, șase UAT-uri și 283 de sectoare cadastrale, cu o suprafață de 39.865,52 de hectare, au beneficiat de cofinanțare din veniturile proprii ale ANCPI. Alte 102 comune au fost cadastrate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Totodată, 455 dintre cele 498 de UAT-uri în care se derulează lucrări de înregistrare sistematică beneficiază de finanțare din fonduri europene.

Pentru alte 91 de comune a fost finalizată procedura de licitație și urmează să fie încheiate contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027.

Din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,48 milioane de hectare (78%).

PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2