Recent, Comisia Europeană a dat publicității raportul privind programul ”Perspectiva globală asupra SDG 11-Orizont 2050”, prin care se stabilesc pmai precis coordonatele creșterii sustenabilității orașelor Uniunii Europene, din parspectiva țintelor climatice până la jumătatea acestui secol. Iată principalele idei ale acestui program.

Trei sub-teme

În prezent, orașele oferă o casă pentru mai mult de jumătate din populația lumii, o proporție care se așteaptă să crească la 66% până în 2050. Deși urbanizarea rapidă ridică multe provocări de planificare, ea oferă, de asemenea, oportunități importante pentru creștere economică, inovare. și economii de scară eficiente în furnizarea de servicii de bază.

Programul ODD 11 își propune să reînnoiască și să planifice orașele și alte așezări umane astfel încât acestea să ofere oportunități pentru toți, cu acces la servicii de bază, energie, locuințe, transport, spații publice verzi și altele, îmbunătățind în același timp utilizarea resurselor și reducând impactul asupra mediului.

Cu o planificare și un management sănătos, informat asupra riscurilor și inteligente, ODD 11 vede orașele ca așezări umane rezistente la mediu, care stimulează dezvoltarea durabilă, stimulează inovația și promovează coeziunea comunității și siguranța personală.

ODD 11 solicită protejarea patrimoniului cultural și natural al lumii și sprijinirea legăturilor economice, sociale și de mediu pozitive între zonele urbane, periurbane și rurale. De asemenea, reprezintă o cooperare internațională consolidată și sprijin pentru țările cel mai puțin dezvoltate pentru construirea de clădiri durabile și rezistente.

Monitorizarea ODD 11 ”Orașe și comunități durabile” în contextul UE se concentrează pe trei subteme:

”Calitatea vieții în orașe și comunități” acoperă aspecte legate de condițiile de bază ale locuinței și de calitatea zonei rezidențiale mai extinse.

”Transportul durabil” analizează disponibilitatea și utilizarea transportului public și siguranța rutieră, iar

”Impacturile negative asupra mediului” includ gestionarea deșeurilor, poluarea aerului și transformarea terenurilor în suprafețe artificiale.

ODD 11-Prezentare generală și tendințe cheie

Aproape trei sferturi din populația UE trăiește în zone urbane: orașe, orașe și suburbii. Ditre aceștia, peste 40% locuiesc numai în orașe. Se estimează că ponderea populației urbane din Europa va crește la puțin peste 80% până în 2050. Orașele și comunitățile sunt esențiale pentru bunăstarea și calitatea vieții europenilor, deoarece servesc ca noduri pentru dezvoltarea economică și socială și inovare.

Ele atrag mulți oameni datorită gamei largi de oportunități de educație, angajare, divertisment și cultură care abundă acolo. În dezavantaj, această concentrare mare de oameni și bogăție vine adesea cu o serie de efecte secundare negative, care pot afecta și calitatea vieții oamenilor, poluarea, ambuteiajele, criminalitatea și lipsa de locuințe sunt doar câteva exemple.

Prin urmare, orașele și comunitățile sunt văzute atât ca sursă, cât și ca soluție pentru provocările economice, de mediu și sociale și, ca atare, pot fi privite ca un motor cheie pentru realizarea unui viitor durabil. Din acest motiv, ODD 11 solicită acțiuni care contribuie la creșterea orașelor și a comunităților mai incluzive, sigure, rezistente și durabile.

Calitatea vieții în orașe și comunități

În timp ce orașele și comunitățile europene oferă oportunități de angajare și activitate economică, ele se confruntă adesea cu provocări sociale și inegalități considerabile. Calitatea slabă a locuințelor este una dintre cele mai vizibile manifestări ale oportunităților polarizate din orașe și comunități.

Condițiile proaste de locuit pot duce, printre altele, la scăderea șanselor de viață, la inegalități în materie de sănătate, la creșterea riscurilor de sărăcie și la riscuri pentru mediu. În 2020, aproape una din șapte gospodării din UE (15,3%) s-a confruntat cu cel puțin unul dintre următoarele deficiențe de bază în starea locuinței: ”curgerea acoperișului, pereții umezi, podelele sau fundația sau putrezirea ramelor ferestrelor sau a podelei”.

Aceasta este cu 2,7 puncte procentuale mai mică decât ponderea populației care a raportat astfel de deficiențe în condițiile de viață în 2007, ceea ce indică faptul că între timp, calitatea percepută a fondului de locuințe din UE s-a îmbunătățit.

Un alt element major al calității condițiilor de locuire este disponibilitatea unui spațiu adecvat în locuință. Viața în condiții de supraaglomerare poate dăuna calității vieții prin reducerea intimității și restricționarea oportunităților de mișcare, odihnă, somn și igienă.

În ciuda îmbunătățirii moderate din ultimul deceniu, în 2015, 16,7% din totalul populației UE locuia încă într-o gospodărie supraaglomerată. Incidența supraaglomerării în orașele UE (18,0%) și în zonele rurale (17,2%) a fost ușor mai mare decât rata supraaglomerării în orașe și suburbii (14,6%). Calitatea locuinței depinde nu numai de condițiile de bază ale locuinței, ci și de zona rezidențială mai largă.

Nivelul de zgomot

Potrivit OMS, zgomotul din traficul rutier este al doilea cel mai dăunător factor de stres pentru mediu din Europa, după poluarea aerului. Expunerea prelungită la zgomot, de exemplu din trafic, industrie sau construcții, poate duce la efecte grave asupra sănătății, cum ar fi hipertensiune arterială, tulburări de somn, boli cardiovasculare, enervare, tulburări cognitive și probleme de sănătate mintală.

În plus efectele expunerii la zgomot afectează economiile UE, inclusiv prin pierderea productivității lucrătorilor, sarcina asupra sistemelor de sănătate și deprecierea valorii imobiliare. Expunerea la zgomot în UE rămâne foarte ridicată, peste 120 de milioane de persoane fiind expuse la niveluri dăunătoare ale zgomotului din transport.

Criminalitatea și vandalismul

Criminalitatea și vandalismul sunt un alt factor determinant important pentru evaluarea calității vieții și a satisfacției locuinței într-o zonă rezidențială. Poate duce la pierderea sau deteriorarea proprietății sau la creșterea stresului și a anxietății pentru persoanele care trăiesc în medii nesigure.

Criminalitatea și vandalismul au fost percepute ca o problemă de 13,6% din populația UE în 2020, față de 14,3% în 2010. Incidența criminalității și vandalismului în orașe (19,8%) a fost de aproape trei ori mai mare decât în zonele rurale (6,9%); și, de asemenea, peste nivelul observat în orașe și suburbii (11,4%).

Impacturi negative asupra mediului

În timp ce orașele și comunitățile servesc drept punct focal pentru activitatea socială și economică, dacă nu sunt gestionate în mod durabil, ele riscă să provoace daune considerabile asupra mediului. În același timp, orașele mari și dens populate oferă oportunități pentru realizarea de economii de scară în furnizarea de servicii relevante din punct de vedere ecologic, cum ar fi gestionarea deșeurilor publice și tratarea apei.

Activitățile de gestionare a deșeurilor promovează reciclarea, care nu numai că reduce cantitatea de deșeuri care ajung la gropile de gunoi și impactul asociat asupra mediului, dar duce și la extragerea mai multă valoare din resurse.

Reciclarea ajută, de asemenea, la crearea de locuri de muncă, reducând în același timp cererea de materii prime. În acest context, atât tendințele pe termen lung, cât și cele pe termen scurt arată în mod clar că municipalitățile europene au trecut la moduri mai durabile de gestionare a deșeurilor.

În 2020, aproximativ 45,0% din deșeurile municipale din UE au fost reciclate sau compostate, față de doar 25,3% în 2000. Strategiile europene și naționale care acordă prioritate gestionării eficiente a deșeurilor prin diverse instrumente au contribuit în mare măsură la această evoluție pozitivă.

De asemenea, orașele și comunitățile exercită o presiune semnificativă asupra mediului acvatic prin apele reziduale din gospodării și industrie care conțin materie organică, nutrienți și substanțe periculoase. În 2015, nouă state membre au raportat că peste 90 % din populație era conectată la cel puțin stații secundare de tratare a apelor uzate, care folosesc microorganisme aerobe sau anaerobe pentru a descompune cea mai mare parte a materialului organic și a reține o parte din nutrienți.

Peste 80% din populație era conectată la astfel de servicii în 15 state membre. Ponderea a crescut în toate statele membre între 2000 și 2021, cele mai mari rate de conectare observate în general în vechile state membre (UE-15).

Calitatea aerului

Concentrarea ridicată a oamenilor și a industriei și fluxul zilnic de navetiști în multe orașe și comunități din UE prezintă, de asemenea, un risc pentru calitatea aerului. Acest lucru poate avea un impact semnificativ nu numai asupra mediului, ci și asupra sănătății oamenilor.

Poluanții, cum ar fi particulele minuscule de materie suspendate în aer, reduc speranța de viață a oamenilor și percepția de bunăstare. Expunerea la particule fine poate duce la sau agrava multe boli respiratorii și cardiovasculare cronice și acute. Concentrația medie anuală ponderată a populației de particule fine (PM2,5) în zonele urbane a crescut cu 6% între 2000 și 2020.

Această tendință negativă a calității aerului s-a inversat pe termen scurt, cu concentrația ponderată în funcție de populație de PM2,5. în scădere cu 2,2 μg/m3 între 2009 și 2014. În ciuda unor îmbunătățiri, rămân puncte fierbinți de poluare a aerului, iar media anuală pentru particulele fine continuă să fie peste nivelul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății.

În plus, pentru o serie de alți poluanți ai aerului, inclusiv dioxidul de azot și ozonul, depășirile peste standardele UE de calitate a aerului continuă să fie o problemă.

Urbanizarea și dezvoltarea infrastructurii

Urbanizarea și dezvoltarea infrastructurii prezintă, de asemenea, un risc pentru ecosistemele naturale dacă acestea nu sunt gestionate în mod durabil. În special, conversia terenurilor în suprafețe artificiale poate duce la pierderea habitatului, fragmentarea și degradarea solului.

Ocuparea terenurilor din cauza extinderii urbane limitează, de asemenea, disponibilitatea terenurilor pentru agricultură și recreere în aer liber bazată pe natură. În același timp, orașele compacte pot oferi o modalitate eficientă din punct de vedere al resurselor și durabilă din punct de vedere ecologic pentru ca oamenii să trăiască și să existe afaceri.

În acest context, concentrarea infrastructurii urbane construite și neconstruite poate reduce și ocuparea terenului. În ciuda eforturilor UE de a crește eficiența utilizării terenurilor, acoperirea artificială a terenurilor pe cap de locuitor a crescut din 2022.

Această tendință negativă se reflectă și în modificarea acoperirii artificiale a terenurilor, rata de etanșare a terenurilor între 2012 și 202021 crescând cu 6% mai rapid decât în perioada 2009-2012. Întrucât Europa este unul dintre cele mai urbanizate continente din lume, aceste tendințe nu plasează UE pe calea opririi degradării terenurilor.

Rata de supraaglomerare

Ponderea persoanelor care trăiesc în condiții de supraaglomerare în UE a fost redusă cu trei puncte procentuale din 2005. Progresele din ultimii cinci ani au continuat, dar într-un ritm mai lent.

Se consideră că o persoană locuiește într-o gospodărie supraaglomerată dacă locuința nu are cel puțin o cameră pentru întreaga gospodărie precum și o cameră pentru un cuplu, pentru fiecare persoană singură peste 18 ani , pentru o pereche de adolescenți (cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani) de același sex, pentru fiecare adolescent de sex diferit și pentru o pereche de copii (sub 12 ani).

Datele utilizate în această secțiune sunt derivate din microdate din statisticile UE privind veniturile și condițiile de viață (EU SILC). Agregatul UE-28 este o medie ponderată în funcție de populație a cifrelor naționale individuale.

În 2022, supraaglomerarea conform definiției de mai sus a fost mai răspândită în UE decât lipsa de locuințe, aproape unul din șase europeni (16,7%) trăind într-o casă dens populată. Situația s-a îmbunătățit ușor din 2005, dar o mare parte din acest progres a fost realizat înainte de 2010.

Există un gradient clar al veniturilor în spațiul de locuit disponibil în UE, prevalența supraaglomerării fiind de peste două ori mai mare pentru populația de mai jos. 60% din venitul mediu echivalent (29,6%) comparativ cu populația de mai sus (14,0%). Interesant este că incidența supraaglomerării în zonele rurale ale UE în 2015 a fost de 17,2%, ceea ce este doar puțin sub nivelul observat în orașe (18,0%), în ciuda faptului că locuințele rurale tind să fie mai mari ca dimensiune.

Această similitudine ar putea fi explicată parțial prin faptul că zonele rurale tind să aibă gospodării mai mari. Cea mai scăzută rată de supraaglomerare a fost observată în orașe și suburbii (14,6%). Ratele de supraaglomerare variază foarte mult între statele membre, de la 1,4% la aproape 50%.

Aceasta reflectă o varietate de factori, inclusiv densitatea populației și concentrarea locuințelor, prețul terenurilor și al locuințelor, distribuția veniturilor și stocul de locuințe disponibile pentru închiriere sau cumpărare. Supraaglomerarea pare să fie larg răspândită în țările din estul Europei, cu venituri medii scăzute ale gospodăriilor și o moștenire a fondului de locuințe compus din multe locuințe mici.

La extrem, fiecare al doilea român trăia în condiții considerate a fi supraaglomerate. În schimb, majoritatea statelor membre din nord și vest, caracterizate cu venituri medii mai mari și locuințe medii mai mari ( 21), au înregistrat rate de supraaglomerare mult mai scăzute (15 % sau mai puțin).

Poluarea fonică

În afară de condițiile de locuit, poluarea fonică din zona rezidențială mai largă poate afecta, de asemenea, calitatea generală a vieții. Poluarea fonică auto-percepută este evaluată folosind date privind proporția populației care locuiește în gospodării, considerând că aceasta suferă de zgomotul de la vecini sau de pe stradă, care rezultă din statisticile UE privind veniturile și condițiile de viață (EU SILC).

Trebuie remarcat faptul că, deoarece evaluarea poluării fonice este subiectivă, indicatorul ține cont atât de nivelurile de poluare fonică, cât și de standardele oamenilor privind nivelul pe care aceștia îl consideră acceptabil. Prin urmare, o creștere a valorii indicatorului poate să nu indice neapărat o creștere similară a nivelurilor de poluare fonică, ci și o scădere a nivelurilor pe care cetățenii europeni sunt dispuși să le tolereze și invers.

De fapt, există dovezi empirice despre calitatea percepută a mediului de către indivizi datele indicând că nu este întotdeauna în concordanță cu calitatea reală a mediului evaluată folosind indicatori „obiectivi”, în special pentru zgomot. În 2020, 18,0% din populația UE locuia într-o locuință în care zgomotul de la vecini sau de pe stradă era perceput ca o problemă, comparativ cu 23,0% în 2007.

Conform unei evaluări recente a Agenției Europene de Mediu (AEE), traficul rutier este de departe principala cauză a poluării fonice în Europa, cel puțin 100 de milioane de oameni fiind expuși la niveluri de zgomot din trafic peste pragul UE de 55 decibeli (dB). ) pentru expunerea zilnică.

Căile ferate, aeroporturile și industria sunt, de asemenea, surse importante de poluare fonică. Densitatea populației este un factor determinant important al nivelului perceput de poluare fonică. În 2015, oamenii care locuiesc în orașele UE erau mai predispuși să raporteze zgomotul de la vecini sau de pe stradă (23,3%), comparativ cu cei care locuiesc în orașe și suburbii (17,8%) sau în zonele rurale (10,7%).

Pentru toate cele trei tipuri de așezări a existat un gradient de venit în incidența poluării fonice, grupurile cu venituri mai mici (sub 60% din venitul mediu echivalent) raportând zgomotul exterior ca o problemă mai des decât grupurile cu venituri mai mari, adică peste 60% din media echivalentă/sursa de venit).

Impactul diferenței prețurilor chiriei

Acest lucru ar putea fi explicat prin diferențele dintre prețurile chiriei și ale proprietăților, care ar putea forța persoanele mai sărace să locuiască în locuințe în apropierea factorilor de stres de mediu, cum ar fi site-uri industriale sau drumuri cu mare h densitatea traficului.

Diferența de expunere percepută la poluarea fonică între grupurile de venituri a fost cea mai mare în orașe (7,2 puncte procentuale) și aproape neglijabilă în zonele rurale (0,6 puncte procentuale) ( 27). Distribuția statelor membre în ceea ce privește perturbarea percepută de zgomot arată o variație moderată între țări, variind de la 8% la aproape 26%.

Diferențele dintre țări în ceea ce privește nivelul perceput de poluare fonică ar putea reflecta distribuția populației care locuiește în orașe și zonele rurale, tipul și densitatea locuințelor, planificarea urbană, utilizarea terenurilor și gestionarea traficului, precum și factori culturali și personali.

În mod interesant, un număr de state membre, în special Letonia, România și Slovacia, au raportat o incidență mai mare a poluării fonice pentru grupurile cu venituri mai mari.

În Cipru, diferența de zgomot perceput de la stradă sau de la vecini între orașe și zonele rurale a fost neglijabilă, în timp ce în Norvegia oamenii care locuiesc în zonele rurale au raportat o poluare fonică auto-percepută mai mare în comparație cu cei care locuiesc în orașe.