Bilanț pozitiv pentru GTC

Bilanț pozitiv pentru GTC

Conform unei informări transmisă redacției infoCNSTRUCT, grupul GTC a înregistrat un profit de 43 milioane EUR în 2021 pe fondul creșterii  EBITDA ajustate la 113 milioane EUR, față de 105 milioane EUR în 2020. 

Rezultatele Grupului, care deține în România clădirile City Gate, Cascade Office Building, Premium Point și Premium Plaza din București, se datorează unei performanțe operaționale puternice, combinată cu o pierdere mai mică din reevaluare/depreciere a activelor cu 130 milioane EUR, parțial compensată de o creștere a costurilor financiare cu 8 milioane EUR și recunoașterea cheltuielilor fiscale de 14 milioane EUR.

„2021 a fost un an extrem de important pentru GTC. A fost unul dintre cei mai dinamici ani din istoria Grupului. Am tranzacționat active pe scară largă, transferându-ne portofoliul către țări cu cote mai bune, am dezvoltat noi active, am închiriat atât spații comerciale, cât și spații de birouri, am emis euroobligațiuni de debut și am mărit capitalul.

Și toate acestea încă în mediul afectat de Covid-19. În plus, am obținut rezultate financiare foarte bune, FFO ajungând la 74 de milioane EUR și EPRA NTA crescând la 1,3 miliarde EUR.

Am început noi investiții și am achiziționat terenuri pentru a asigura o creștere dinamică în continuare a companiei”, a declarat Zoltán Fekete, Președintele Consiliului de Administrație al GTC.

infoconstruct