Ce investitii a facut dezvoltatorul de spatii industriale CTP pe piata locala!

Ce investitii a facut dezvoltatorul de spatii industriale CTP pe piata locala!

Dezvoltatorul de spaţii industriale CTP a investit anul trecut 300 mil. euro în dezvoltarea şi achiziţia de proiecte logistice în România, iar pentru anii următori va continua expansiunea pe piaţa internă, prin creştere organică şi achiziţii, a declarat pentru MEDIAFAX Remon Vos, CEO-ul companiei.

La începutul lunii decembrie, compania cehă CTP a finalizat achiziţia Bucharest West Industrial Park de la Portland Trust, proiect pentru care a plătit 80 de milioane de euro.

“Prin achiziţionarea Bucharest West Industrial Park, CTP a devenit numărul 1 în dezvoltarea industrială din România. Înainte de intrarea noastră în România, piaţa industraială era fracturată, fără un jucător dominant. CTP a venit momentul potrivit, în locul potrivit, înconjurat de condiţiile corecte pentru a realiza mai multe achiziţii majore şi înainte ca adversarii noştri să poată reacţiona”, a afirmat Vos.
El a precizat că planurile pe termen foarte scurt sunt reprezentate de închirierea totală a proprietăţilor din portofoliu.

“Pe termen foarte scurt, planul nostru este să ne concentrăm pe umplerea acestui spaţiu şi să reamenajăm unele dintre proprietăţile achiziţionate la standardele CTP. O diferenţă importantă între CTP şi competiţie este că noi construim, deţinem şi operăm clădirile noastre, astfel că este în interesul nostru să dezvoltăm proprietăţi de clasa A şi să le administrăm adecvat”, a spus Vos.
Strategia de dezvoltare a CTP în Europa Centrală este una regională, compania cehească nedorind să se concentreze pe o piaţă anume.

CTP este prezentă pe piaţa românească din 2008, dar nu au avut o activitate notabilă până în 2015. În prezent, CTP deţine şapte spaţii logistice în România.

infoconstruct