CEZ a vândut șapte subsidiare către Macquarie Infrastructure and Real Assets

CEZ a vândut șapte subsidiare către Macquarie Infrastructure and Real Assets

Deloitte România a asistat grupul ceh de energie CEZ în vânzarea a șapte dintre subsidiarele sale românești, active în domeniul distribuției de electricitate și al energiei regenerabile, către investitorul în infrastructură Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), unul dintre cei mai mari manageri de active alternative din lume, deținut de grupul australian Macquarie.

Obiectul tranzacției constă în rețeaua CEZ România de distribuție a energiei electrice, în businessul de furnizare de electricitate, care are 1,4 milioane de clienți, și în cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, de la Fântânele-Cogealac.

Această tranzacție esteconsiderată una dintre cele mai importante de pe piața românească de fuziuni și achiziții și cea mai maredin sectorul de energie din ultimii ani. Acordul, a cărui valoare nu a fost comunicată, a fost semnat la finalul lunii octombrie 2020 și este supus aprobării Autorității Europene Antitrust și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării din România.

Grupul CEZ, care a intrat pe piața din România în 2005, și-a anunțat în iunie 2019 noua strategie, care presupunea decizia de a vinde anumiteactive din mai multe țări, printre care România, Bulgaria și Polonia. Dupăfinalizarea tranzacției, grupul ceh va rămâne activ în România, în domeniile trading de energie și servicii energetice.

„Această tranzacție este tipul de proiect-cheie pentru orice profesionist în domeniul nostru, date fiind efectele sale asupra sectorului local de energie, durata sa de peste un an și colaborarea internațională pe care a presupus-o. Aș vrea să mulțumesc grupul CEZ pentru că a avut încredere în Deloitte cu acest proiect, pentru care am combinat expertiza unor echipe din mai multe țări, inclusiv a experților Deloitte din Cehia, astfel încât să punem la dispoziția clientului toate cunoștințele și experiența rețelei noastre.

Finalizarea acestei tranzacții va marca intrarea pe piața românească a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, Macquarie, care și-a manifestat interesul față deRomâniade mai mulți ani”, spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

O echipă multidisciplinară a Deloitte România a oferit asistență pentru procesul de dued iligence financiar, fiscal și comercial, precum și servicii de suportîn tranzacție. Echipa de consultanță financiară a fost alcătuită din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Vlad Bălan, Director Adjunct, Miruna-Viviana Ciocea, Manager,și Ionuț Vasilescu, Manager.

Echipa de experți fiscali care a lucrat la proiect a fost formată din Dan Bădin, Partener, și Ioana Năstase, Senior Manager, iar Sorin Elisei, Director în cadrul practicii Deloitte România specializate în energie și resurse naturale, a asigurat componenta de consultanță în management. Echipa Deloitte Cehia a fost coordonată de Josef Kotrba și Dusan Sevc, Parteneri în cadrul practicii de Consultanță Financiară.

infoconstruct