Cluj-Napoca rămâne orașul cu cel mai mare preț al proprietăților imobiliare

Cluj-Napoca rămâne orașul cu cel mai mare preț al proprietăților imobiliare

Tendința descendentă a prețurilor nu s-a făcut foarte simțită, trimestrul trecut, în marile centre regionale, se arată în ultima analiză efectuată de Imobiliare.ro, asupra evoluției afacerilor imobiliare în trimestrul doi al anului 2020.

Astfel, cu excepția Capitalei, toate orașele cu peste 200.000 de locuitori din România au consemnat, comparativ cu primele trei luni din an, majorări ale prețului mediu solicitat la vânzare. În majoritatea cazurilor, însă, marjele de creștere s-au situat sub pragul de 2% – acesta fiind depășit doar în Cluj-Napoca (2,2%) și, respectiv, Craiova (2,1%).

La polul opus, Bucureștiul reprezintă excepția de la regulă, așteptările proprietarilor diminuându-se aici cu 0,5%. În urma evoluțiilor consemnate trimestrul trecut, cele opt centre regionale cu prețuri medii de peste 1.000 de euro pe metru pătrat util pe segmentul apartamentelor (noi și vechi) și-au consolidat poziția în topul național.

Cluj-Napoca se află, în continuare, în fruntea clasamentului (cu o medie de 1.800 de euro pe metru pătrat util), orașul de pe Someș fiind urmat de București (cu 1.450 de euro pe metru pătrat), Timișoara (1.270 de euro pe metru pătrat), Constanța (1.240 de euro pe metru pătrat), Brașov (1.200 de euro pe metru pătrat), Craiova (1.150 de euro pe metru pătrat), Iași (1.060 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, Oradea (cu 1.050 de euro pe metru pătrat).

Interesant este că prețurile apartamentelor din Iași continuă să se situeze nu doar (considerabil) sub media pieței din Craiova, ci și, totodată, foarte aproape de nivelul din Oradea – asta în condițiile în care capitala Bihorului a intrat în clasamentul centrelor regionale cu prețuri de peste 1.000 de euro pe metru pătrat util de-abia în T4 2019. Celelalte orașe cu peste 200.000 de locuitori se situează, încă, sub acest prag psihologic de preț: în Ploiești, pretențiile vânzătorilor ajungeau, în medie, la 930 de euro pe metru pătrat trimestrul trecut, în Galați, urcaseră la 950 de euro pe metru pătrat, iar în Brăila stagnaseră la 860 de euro pe metru pătrat.

Raportat la perioada similară a anului anterior, în toate marile orașe analizate poate fi observată o tendință ascendentă, majorări de două cifre având loc în Cluj-Napoca (+14,3%), dar și în București (+10,8).

Cu marje de creștere destul de semnificative, pe următoarele locuri în clasament se situează Brăila (+9,1%), Constanța (+8,9%) și Oradea (+8,1). Raportat la ultimii cinci ani, datele din Cluj-Napoca relevă un nivel al prețurilor cu 75,6% mai mare, în vreme ce Capitala a ajuns, spre comparație, la o diferență pozitivă de doar 44,2%.

infoconstruct