CNAIR a semnat contractul pentru execuția tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești

CNAIR a semnat contractul pentru execuția tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești

CNAIR a semnat contractul având ca obiect “PROIECTARE ȘI EXECUȚIE DRUM EXPRES CRAIOVA – PITEȘTI, TRONSONUL 4”, cu ofertantul declarat câștigător ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.

Valoarea contractului este de 617.080.915,60 lei fără TVA. Traseul are o LUNGIME de 31,88 km. Sursa de finanțare este din Fonduri Europene Nerambursabile.

Construcția acestui tronson de drum expres se desfășoară pe teritoriul județului Argeș și începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localitățile Albota și Costești, ocolește pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1 București – Pitești la km 121+185.

Durata contractului este 12 luni perioada de proiectare și  24 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni.

“Ne bucurăm că am semnat astăzi acest contract, lotul 4 fiind cel care închide întregul proiect al drumului expres Craiova – Pitești.  Din păcate, legislația națională permite constestații din partea unor societăți care nu cunosc realitatea și situația clară a marilor proiecte din România.

Ar fi fost bine dacă acest proiect începea încă de anul trecut când l-am mai semnat, dar așa cum spuneam, a fost contestat și am întârziat. Acum am fi avut poate peste 30-40% din lucrare finalizată.

Ținând cont de importanța acestui obiectiv pentru România, finalizarea acestuia cu un an mai devreme, ar fi adus o plus valoare majoră din toate punctele de vedere.

Dar, la acest moment, ne concentrăm pe implementarea întregului proiect drum expres Craiova – Pitești.”, a declarat Mariana Ioniță, Director General al CNAIR.

infoconstruct