Cum au evoluat prețurile pe piața rezidențială în trimestrul 3?

Cum au evoluat prețurile pe piața rezidențială în trimestrul 3?

Dacă al doilea pătrar din 2020 poate fi considerat primul trimestru în care avem de-a face cu un recul vizibil al prețurilor solicitate pentru proprietățile rezidențiale din 2014 încoace, este semnificativ că piața rezidențială a revenit atât de rapid pe o traiectorie (ușor) ascendentă, în perioada iulie-septembrie, se arata in ultima anliza asupra pietei specifice, efectuata de Imobiliare.ro.

Chiar dacă avansul nu a fost unul de proporții, el rămâne, totuși, de luat în seamă. Marjele trimestriale de creștere din ultimii șase ani s-au menținut, per ansamblu, sub pragul de 5%, iar majorări de sub 0,5% au mai fost consemnate în T2 2019 (+0,4%), în T1 2015 (+0,2%), dar și în T3 2014 (+0,2%).

Cât despre diferența anuală de preț, un alt indicator important pentru piața rezidențială, observăm că aceasta a ajuns, în trimestrul al treilea al anului în curs, la o valoare de +4,6% – ceea ce echivalează cu un declin de trei puncte procentuale față de T2 2020, când se situa la +7,6%.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când diferența anuală de preț se cifra la 6,07%, scăderea este, evident, mai redusă (mai puțin de două puncte procentuale).

De menționat este că valori similare (sau chiar mai mici) ale acestui indicator au mai fost consemnate în ultimii șase ani, anume în T1 2019 (+4,6%), în T2 2019 (+3,5%), dar și în T2 2018 (+4,6%).

infoconstruct