Evoluția trimestrială a prețurilor locuințelor din România

Evoluția trimestrială a prețurilor locuințelor din România

Privind la evoluția trimestrială a prețurilor locuințelor din România, așa cum arată ea în analiza efectuată de Imobiliare.ro, putem observa că cel de-al doilea trimestru din 2020 este primul în care avem de-a face cu o scădere vizibilă a acestui indicator din 2014 încoace (an care a marcat ieșirea „oficială” din recesiune și intrarea pieței imobiliare pe o traiectorie ascendentă).

De menționat este însă că, situându-se sub pragul de 2%, declinul consemnat trimestrul trecut a fost, totuși, unul destul de moderat – și cu totul explicabil, de altfel, având în vedere motivele obiective care au împiedicat concretizarea unor tranzacții imobiliare.

O ușoară scădere a pretențiilor vânzătorilor (asimilabilă, mai degrabă, unei stagnări) a mai avut loc în cel de-al treilea trimestru din 2017, când acestea s-au diminuat cu doar 0,2% în decursul a trei luni.

În rest, evoluțiile trimestriale ale prețurilor solicitate au fost, în ultimii șase ani, exclusiv pozitive – fără însă ca marjele de creștere să atingă vreodată pragul de 5%. Spre comparație, în primele trei luni din 2008, chiar înainte de declanșarea recesiunii economice, avea loc cel mai mare salt al prețurilor de pe piața rezidențială autohtonă, în cuantum de 16%.

La polul opus, cel mai mare declin trimestrial, în cuantum de -18%, a fost consemnat în primul trimestru din 2009. Toate aceste cifre arată că tendința de creștere a pieței din ultimii șase ani a fost una destul moderată comparativ cu perioada 2006-2008.

infoconstruct