Hornbach a contribuit la construirea unei case pentru o familie aflată în dificultate

Hornbach a contribuit la construirea unei case pentru o familie aflată în dificultate

Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, își continuă stategia de responsabilitate socială prin noi inițiative ce au ca principal scop ajutorarea persoanelor aflate în dificultate.

Una dintre cele mai noi acțiuni întreprinse de Hornbach alături de Fundația Inovații Sociale Regina Maria a fost construirea, în timp record, a unei case destinate uneifamilii formatedin 3 adulți și 2 copii minori.

„Încă de la intrarea pe piața din România am investit permanent în acțiuni de responsabilitate socială și ne-am concentrat, în principal, pe ajutorarea comunităților locale și a persoanelor aflate în dificultate, a declarat Mugurel-HoriaRusu, Director General Hornbach România.

Astfel, în primăvara acestui an, Hornbach a contribuit, alături de Fundația Inovații Sociale Regina Maria dar și de alți sponsori, la ajutorarea unei familii aflate în dificultate din Corbeanca, județul Ilfov.

Familia, formată din străbunică, bunică, mamă și doi copii, unul de 12 ani și unul de 1 an cu numeroase probleme de sănătate, locuia într-o casă din lut, cu o singură cameră, ce servea drept bucătărie, baie și dormitor.

După mai puțin de 6 luni, această locuință a devenit doar o amintire pentru familia din Corbeanca care, cu ajutorul Hornbach, are acum o casă nouă dotată cu toate utilitățile, cu două camere, baie, bucătărie, dar și o seră cu legume deja plantate.

infoconstruct