Immofinanz a semnat un contract de închiriere pe zece ani cu Profi

Immofinanz a semnat un contract de închiriere pe zece ani cu Profi

IMMOFINANZ, una dintre cele mai importante companii active pe piața imobiliară din România, anunță semnarea unui contract de închiriere cu retailer-ul Profi pentru o perioadă de zece ani. Contractul vizează spații de lucru amplasate pe o suprafață de peste 4.000 de metri pătrați, echivalentul a patru etaje ale clădiriiBăneasa Airport Tower.

„Această tranzacție vine la finalulunui amplu proiect de modernizare a clădirii Băneasa Airport Tower, parte din strategia IMMOFINANZ de adaptare continuă la nevoile actuale ale chiriașilor și oferirea celor mai bune condiții de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Chiriașii noștri au acces, în acest moment, la cel mai înalt nivel de siguranţă sanitară. Ne bucură parteneriatul pe termen lung cu Profi, unul dintre cei mai importanți investitori din domeniul comerțului alimentar, cu perspective importante de dezvoltare pe piața locală”, a declarat Fulga Dinu, Country Manager Operations IMMOFINANZ România.

Specificul actual al pieţei muncii personalului de specialitate impune să oferim în Bucureşti mai multe locuri de muncă pentru specialiştii noştri care nu iau în calcul posibilitatea de a se reloca la Timişoara.

Ȋmbunătăţim constant standaradele din reţeaua noastră, astfel că ne reamenajăm birourile din Timişoara şi ne pregătim să mărim suprafaţa birourilor din Bucureşti pentru a oferi colegilor actuali şi viitori condiţii de muncăîn pas cu tendinţele din companiile europene de top”,a declarat Pawel Musial, CEO & Executive Chairman la Profi Rom Food.

Suprafața închiriată de Profi vizează spații de lucru și este amplasată la ultimele patru etaje ale clădirii Băneasa Airport Tower. Clădirea Băneasa Airport Tower are o suprafață închiriabilă totală de 6.931 mp, fiind organizată pe nouă niveluri: două subterane, un parter, plus șase etaje superioare. Tranzacția a fost intermediată de agenția Jones Lang LaSalle Romania.

„Suntem onoraţi de colaborarea pe termen lung cu Profi si ne bucurăm că am găsit în IMMOFINANZ un partener care înţelege şi se adaptează constant nevoilor clienţilor săi.

Tranzacţia reprezintă un semnal al încrederii PROFI în evoluţia pozitivă a pieţei şi un impuls pentru moralul industriei de profil, anticipând un parcurs favorabil în lunile ce vor urma”, a declarat Viorel Opait, Business Development Director la JLL România.

IMMOFINANZ a derulat pe parcursul anului 2021 un amplu proiect de modernizare a clădirilor de birouri din portofoliu, care au permis, inclusiv, certificarea integrală DEKRA, care atestă implementarea celor mai bune practici din ghidurile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea infecției cu SARS-CoV-2.

infoconstruct