INS: Evoluția construcției de locuințe în trimestrul II din 2021

INS: Evoluția construcției de locuințe în trimestrul II din 2021

În trimestrul II 2021 au fost date în folosinţă 17053 locuinţe, în creştere cu 2207locuinţe, faţă de trimestrul II 2020. 

În semestrul I 2021 au fost date în folosinţă 31355 locuinţe, în creştere cu 1590 locuinţe, faţă de semestrul I 2020.

Pe medii de rezidenţă, în trimestrul II 2021, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (63,4 %).

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul II 2021, faţă de trimestrul II 2020, a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 2289 locuinţe, în schimb au scăzut cele din fonduri publice, cu 82 locuinţe.

Distribuţia în profil regional în trimestrul II 2021 comparativ cu trimestrul II 2020, evidenţiază o creştere a numărului locuinţelor terminate în următoarele regiuni de dezvoltare:

Nord–Est (+731 locuinţe), Sud-Est (+635), Nord–Vest (+471), Sud–Muntenia (+222), Bucureşti–Ilfov (+183), Sud–Vest Oltenia (+29) şi Vest (+13). Scădere a avut loc într-o singură regiune de dezvoltare şi anume Centru (-77 locuinţe).

Semestrul I 2021 faţă de semestrul I 2020 În semestrul I 2021 au fost date în folosinţă 31355 locuinţe, în creştere cu 1590 locuinţe, faţă de semestrul I 2020.

Pe medii de rezidenţă, în semestrul I 2021, cele mai multe locuinţe au fost date în folosinţă în mediul urban, ca pondere reprezentând 62,2% din total.

Repartiţia pe surse de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în semestrul I 2021, faţă de semestrul I 2020, a crescut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private (+1582 locuinţe), cât şi numărul locuinţelor realizate din fonduri publice (+8 locuinţe).

Distribuţia în profil regional în semestrul I 2021 faţă de semestrul I 2020, pune în evidenţă o creştere a numărului de locuinţe terminate, în următoarele regiuni de dezvoltare:

Nord–Est (+989 locuinţe), Vest (+635), Sud-Muntenia (+379), Bucureşti–Ilfov (+166), Sud–Vest Oltenia (+62), Sud-Est (+39) şi Nord–Vest (+1). Scădere a numărului de locuinţe terminate s-a înregistrat într-o singură regiune de dezvoltare şi anume Centru (-681 locuinţe).

infoconstruct