Inspecție pe șantierul DN 73 Pitești-Brașov

Inspecție pe șantierul DN 73 Pitești-Brașov

După cum se arată într-un comunicat al instituției, doamna Mariana Ioniță, Directorul General al CNAIR SA, a fost în inspecție pe șantierul pentru modernizarea DN73, între Pitești și Brașov.

În acest moment proiectul de modernizare a DN73 este realizat în proporție de aproximativ 50%. Lucrările la tronsonul Pitești – Câmpulung sunt aproape finalizate și se estimează receptionarea acestora în perioada imediat următoare.

Un alt tronson foarte important la care lucrările sunt în desfășurare este cel dintre Brașov și Bran. CNAIR și constructorul poartă discuții pentru găsirea soluțiilor optime, astfel încât lucrările de modernizare ale acestui tronson să se finalizeze în acest an.

Am constatat deficiențe mari de management ale echipei de implementare a proiectrului din CNAIR în derularea acestui contract semnat în anul 2011. Persoanele responsabile cu execuția s-au schimbat în permanență fără să existe o abordare unitară a modului de urmărire a lucrărilor.

Contractele derulate de companie trebuie urmărite îndeaproape, pe șantier nu din birouri cum s-a întâmplat până acum.

Fiind un contract semnat acum mai bine de 9 ani, este evident că între timp s-au schimbat legislația, normele și normativele de proiectare, tehnologiile de execuție, toate acestea având implicații în creșterea costurilor pentru finalizarea lucrărilor.

Acum purtăm discuții pentru eliminarea blocajelor existente și pentru a vedea în ce măsură acest contract mai poate continua în această formulă.” a declarat Directorul General al CNAIR, Mariana Ioniță,

infoconstruct