Întâlnire între factorii implicați în dezvoltarea Autostrăzii Brașov – Bacău

Întâlnire între factorii implicați în dezvoltarea Autostrăzii Brașov – Bacău

După cum se arată într-un comunicat emis de CNADR, la sediul Prefecturii Brașov, a avut loc o primă întâlnire între toți factorii implicați în dezvoltarea Autostrăzii Brașov – Bacău.

Pe lângă reprezentanții CNAIR SA, ai DRDP Brașov și ai consorțiului care a fost desemnat pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru șoseaua de mare viteză, au participat și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor și ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

De asemenea, la discuție au fost invitați reprezentanții Consiliului Județean Brașov, ai Consiliului Județean Covasna, ai Primăriei Brașov, ai primăriei Sfântu Gheorghe și ai autorităților locale aflate pe traseul autostrăzii.

Aceste instituții vor fi direct implicate în dezvoltarea proiectului prin crearea unui grup de lucru care să coordoneze obținerea tuturor autorizațiilor și avizelor necesare în cel mai scurt timp, precum și armonizarea cu Planurile Urbanistice din fiecare zonă în parte. Construcția Autostrăzii Brașov – Bacău este o prioritate în cadrul Strategiei de Dezvoltare a Regiunii Centru.

Reamintim că CNAIR SA a semnat în data de 21 mai 2020 contractul pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesare construcției Autostrăzii Brașov – Bacău cu Asocierea Search Corporation SRL & Primacons Group SRL.

Valoarea contractului este de 20,09 milioane de lei, fără TVA, durata contractului fiind de 30 luni, din care 18 luni pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, 8 luni pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție și 4 luni pentru acordarea serviciilor de asistență tehnică cu privire la procesul de achiziție al contractului/lor de lucrări și pentru obținerea finanțării aferente lucrărilor. Sursa de finanțare provine din FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE.

infoconstruct