Nordis anunță începerea livrărilor din ansamblul hotelier și rezidențial din Mamaia

Nordis anunță începerea livrărilor din ansamblul hotelier și rezidențial din Mamaia

Nordis Group, dezvoltator imobiliar de ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, anunță oficial că în luna iulie a acestui an începe livrarea unităților hoteliere și rezidențiale din etapa I a ansamblului Nordis Mamaia.

Până la finalul anului, dezvoltatorul estimează că va preda până la 1000 de proprietăți din proiectul său situat la malul mării.

În prezent, unitățile din clădirile hoteliere 1 și 2 ale ansamblului Nordis Mamaia sunt finalizate în proporție de 95% și vor fi livrate începând din vară, când se vor încheia și contractele de vânzare-cumpărare cu proprietarii.

Cele două corpuri hoteliere fac parte din cel mai mare ansamblu hotelier și rezidențial de 5 stele de pe litoralul românesc.

Localizat în zona de Nord a stațiunii, Nordis Mamaia este o dezvoltare imobiliară unică în România, un mix între segmentul rezidențial și cel hotelier, completat de zone de relaxare și facilități ce confirmă standardul unui hotel de 5 stele:

piscine interioare și exterioare, spa de 3.200 mp, 12 restaurante și cafenele, cinema, sală polivalentă, galerie comercială cu branduri premium, loc de joacă pentru copii, centru de recuperare medicală, plajă privată de 26.000 de metri pătrați.

Începând cu luna iulie a acestui an, investitorii Nordis vor deveni proprietarii investiției lor și vor primi toate beneficiile garantate. Respectând politica agreată contractual, compania va achita un venit lunar fiecărui proprietar care a investit într-o cameră sau un apartament de hotel.

Conform randamentului anual de 7% garantat, chiriile pe care le vor primi investitorii pot depăși și 1000 euro.

infoconstruct