Precizări CNAIR referitoare la informațiile legate de autostrada București-Brașov

Precizări CNAIR referitoare la informațiile legate de autostrada București-Brașov

Pentru o corectă informare a opiniei publice referitoare la promovarea proiectului “Autostrada București – Brașov”, CNAIR face următoarele precizări:

În acest moment, stadiul proiectului Ploiești – Brașov este:

  • Sectorul București – Ploiești – se află în operare;
  • Sectorul Ploiești – Brașov va intra în obiectul viitorului contract de proiectare (revizuire Studiu de Fezabilitate și elaborare proiect tehnic), având ca sursă de finanțare fondurile europene, iar etapa de execuție urmând a fi, de asemenea, asigurată prin Programul Operational  Transport 2021-2027;
  • A fost lansată procedura de licitație pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție Varianta de Ocolire Comarnic, cu termen de depunere 23.10.2020
  • Secțiunea Râșnov – Cristian, inclusiv drumul de legatură cu municipiul Brașov (6,3 km profil autostradă + 3,7 km profil DN cu 4 benzi), se află în execuție.
  • Procedura de realizare a Studiului de Fezabilitate și Proiectului Tehnic de Execuție pentru Nodul Rutier de la Comarnic a fost lansată, termenul de depunere oferte este 10 septembrie.

Având în vedere importanța demarării acestui proiect, Compania a avut obligația să analizeze maturitatea documentațiilor tehnice. În acest sens, au fost luate în considerare inclusiv aspecte subliniate de către instituțiile financiare internaționale (Banca Mondială), alături de experții Comisiei Europene, care au evidențiat lipsa unor elemente necesare actualizării documentației și care ar putea conduce la apariția unor blocaje multiple în etapa de implementare. De asemenea, a fost semnalizată și evidențiată și necesitatea actualizării în funcție de condițiile de mediu și sociale actuale.

Astfel, analizând documentația tehnico-economică elaborată pentru Autostrada Ploiești – Brașov, atât la nivelul direcțiilor de specialitate ale CNAIR, cât și din perspectiva direcțiilor subliniate de către Banca Mondială, s-au constatat următoarele deficiențe și, implicit, soluții pentru o strategie fezabilă de implementare a proiectului:

  • În zona Bușteni și Sinaia s-a constatat o dezvoltare locală accelerată în ceea ce privește implementarea unor proiecte de anvergură, prin accesarea de fonduri europene (exemplu: microhidrocentrale), proiecte cu impact socio-economic la nivel regional, pentru care însă, trebuie respectate principiile de finanțare pentru a nu fi necesară rambursarea în integralitate a contribuției Comisiei Europene;
  • Lipsa unei experiențe în dezoltarea unor proiecte în Parteneriat Public Privat, atât la nivelul României, cât și la nivelul Europei de Sud – Est, evidențiază faptul că astfel de mecanisme de finanțare sunt aplicabile în special proiectelor punctuale de tip- tunel, pod, etc., și nu proiectelor de o astfel de anvergură.
  • Deși sectorul de autostradă Comarnic – Brașov avea ca perioadă de implementare 2014-2020 (document de referință: HG 666/2016), până în prezent nu i-a fost asociată o sursă de finanțare,  sectorul Ploiești – Comarnic aflându-se în aceeși situație.

Astfel, decizia revizuirii Studiului de fezabilitate și de elaborare a Proiectului tehnicpentru întreg sectorul cuprins între Ploiești și Brașov a fost luată, în special, și din nevoia de asigurare a sursei de finanțare prin fonduri europene. Întrucât documentația tehnico-economică nu ar fi corespuns din punct de vedere al exigențelor dezvoltării unui astfel de proiect, riscurile în etapa de implementare ar fi fost imposibil de cuantificat, conducând la blocaje în implementare.

Subliniem că este pentru prima oară când acestui proiect îi este asociată o sursă de finanțare, însă, pentru a asigura premisele finanțării execuției acestui obiectiv din Programul Operațional de Transport 2021-2027, a fost considerată drept obligatorie revizuirea/completarea documentației, cu identificarea tuturor riscurilor, ca urmare a unei reproiectări adecvate.

În concluzie, considerăm că o astfel de abordare reprezintă unicul mod concret de implementare a proiectului în integralitatea sa, cu diminuarea riscurilor și respectarea cu fermitate a oricărui calendar de implementare în etapa de execuție.

infoconstruct