Premierul Orban a verificat stadiul lucrărilor pe Autostrada Pitești-Sibiu

Premierul Orban a verificat stadiul lucrărilor pe Autostrada Pitești-Sibiu

Stadiul lucrărilor la  secțiunea 1 din cadrul Autostrăzii Sibiu – Pitești și al celor realizate în cazul  loturilor 1 și 2 aferente Autostrăzii Sebeș – Turda au fost verificate astăzi, 15 mai 2020,  în cadrul vizitei de lucru efectuată de către ministrul Lucian Bode și Prim-ministrul Ludovic Orban, alături de vicepremierul Raluca Turcan.

Delegația guvernamentală a fost însoțită de reprezentanții autorităților administrației locale și de cei ai constructorilor implicați în realizarea lucrărilor la loturile respective de autostradă.

În urma inspecției lucrărilor de pe secțiunea 1 din cadrul Autostrăzii Sibiu – Pitești, ministrul Lucian Bode a subliniat faptul că, în condițiile în care Guvernul Orban are alocate sumele necesare pentru realizarea investițiilor, termele de finalizare a lucrărilor pot să fie substanțial reduse.

”După ce am reuşit, la începutul acestui an, să începem lucrările la tronsonul 1 Sibiu – Boiţa, luni am semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti. La sfârşitul acestei luni cred că vom fi în măsură să anunţăm câştigătorul şi să semnăm contractul, până la sfârşitul lunii iunie şi pentru tronsonul 4 Tigveni – Curtea de Argeş.

În ceea ce priveşte tronsonul 3, avem toate datele şi toate analizele făcute, (…) astfel încât Compania de drumuri să poată să scoată la licitaţie şi acest tronson. Avem în analiză o serie de măsurători, studii geo, pe care le realizăm pe tronsonul 2, astfel încât până la sfârşitul acestui an să putem să scoatem la licitaţie şi să semnăm contractul de execuţie şi pentru acest așteptat tronson.

Aşadar, din acest punct de vedere, suntem în linie dreaptă – după ani şi ani de aşteptări, iată am început lucrările. Din punct de vedere al finanţării, lucrurile stau foarte bine. Avem 6,4 miliarde de lei alocaţi prin bugetul de stat pe anul 2020, titlul 58 – Fonduri europene. Nu există nicio problemă să finanţăm toate loturile de autostradă aflate în execuţie în acest moment, vorbesc de 164 de kilometri de autostradă şi drumuri expres. (…)

Avem toate clarificările transmise către Comisia Europeană, suntem pe ultimii metri în a primi răspunsul pentru “acea problemă cu gândacul” . A fost o falsă problemă şi iată că în foarte puţin timp o să avem şi aprobarea Comisiei Europene pentru finanţarea tronsoanelor 1,4 şi 5 (…)

Suntem în discuţii foarte avansate cu o instituţie financiară care şi-a exprimat deschiderea pentru a ne acorda un împrumut-punte să putem finanţa aceste tronsoane de autostradă 1,4 şi 5 din Sibiu-Piteşti și pentru a lua presiunea de pe bugetul de stat. Ne bucurăm să avem acest element important, cel al finanţării, asigurat”, a declarat Lucian Bode.

În ceea ce privește lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda, ministrul Lucian Bode a remarcat progresul fizic al lucrărilor, acesta ajungând la 86%, în condițiile în care în ultima perioadă au fost implementate și o serie de măsuri necesare pentru protecția sănătății muncitorilor, în contextul crizei generate de noul coronavirus. În discuțiile avute cu antreprenorul, acesta a precizat că sunt depuse toate eforturile necesare astfel încât în noiembrie 2020 lotul de autostradă să poată fi dat în trafic.

În cazul lotului 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda, unde se înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor de peste 67%, ministrul Lucian Bode a cerut antreprenorul să asigure o mult mai bună mobilizare deoarece numai astfel termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor va putea fi respectat.

”Eu cred că anul 2020, şi spun cu toată convingerea, este anul în care autostrăzile se construiesc în teren în România, nu pe hârtie, nu fantasmagorii pe care le vedeați în studiourile de televiziune frumos desenate de către cei dinaintea noastră. Mă bucur să văd o mobilizare şi pe Lotul 1 şi pe Lotul 2, dar este loc de mai bine. Cel puţin aici, matematic, este nevoie de mobilizare mult mai mare, mult mai bună pentru a ne încadra în termen.

Termenul este noiembrie 2020, termen până la care vrem să dăm în trafic cei 40 de kilometri ai autostrăzii Sebeş – Turda cu cele două loturi. Mulţumesc domnului prim-ministru, doamnei viceprim-ministru, domnului ministru, colegilor mei parlamentari, domnilor primari, cei care sunt astăzi alături de noi pentru a vedea la faţa locului ce se întâmplă cu adevărat pe şantierele din România unde noi pe 164 de kilometri de autostradă lucrăm în acest moment.

Antreprenorii au înțeles solicitarea mea și au ținut deschise șantierele în toată această perioadă. Mai mult, am dat în lucru, efectiv am început lucrările la 70 de kilometri de autostradă şi drumuri expres în România. Vom continua acest program accelerat astfel încât anul 2020, repet, să fie anul construcţiei de autostrăzi în teren şi nu pe hârtie sau în studiourile de televiziune”, a pus ministrul Bode.

infoconstruct