Prezența remarcabilă a expozanților români la Expo Real München

Prezența remarcabilă a expozanților români la Expo Real München

Trei zile pline de târg, un program intens de întâlniri și discuții individuale la fiecare stand. Toți factorii de decizie din sectorul imobiliar s-au reunit la EXPO REAL München, cel mai mare târg din Europa pentru proiecte imobiliare și investiții. Târgul reușind astfel, încă o dată, să fie punctul de întâlnire principal al branșei. Este al zecelea an consecutiv în care AHK România a organizat standul comun al României la EXPO REAL München.

Prezența aproape că a atins nivelurile de dinaintea pandemiei: târgul a crescut cu aproape 60 de procente față de anul precedent. În cifre, comparativ cu 2019 (pentru că 2021 a fost încă marcat de pandemie): Anul acesta s-au reunit la Expo Real aproape 40.000 de vizitatori din 73 de țări (2019: 46,747 / 76). Numărul total de participanți a inclus 19.500 specialiști (2019: 22.065) și 20.456 de reprezentanți ai companiilor (2019: 24.682). Cei 1.887 de expozanți provin din 33 de țări (2019: 2.189 / 44).

După Germania, primele zece țări expozante au fost: Austria, Țările de Jos, Elveția, Polonia, Marea Britanie și Irlanda de Nord, Franța, Portugalia, SUA și Cehia, la egalitate cu România. „Într-o perioadă de schimbări majore, EXPO REAL reafirmă cât de valoroasă este ca platformă de schimburi și informații pentru industria imobiliară”, explică Stefan Rummel, directorul general al Messe München, responsabil pentru EXPO REAL.

România are acum o foarte bună ocazie, într-o perioadă economică foarte incertă, de a se poziționa ca un amplasament investițional industrial, atractiv, intra-european, inovativ. Prezența puternică a expozanților români la Expo Real München a oferit o platformă excelentă pentru a face cunoscută această locație la nivel internațional, promovând exact acest mesaj”, este de părere Sebastian Metz, director general AHK România.

Din standul României au făcut parte reprezentanți ai autorităților locale în căutare de investitori interesaţi de amplasamente la noi în ţară: Primăria municipiului Galați, Maramureș Business Park, Primăria municipiului Reșița, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și Consiliul Județean Suceava, precum și cei ai mediului privat, având ca activități de bază dezvoltarea de proiecte comerciale, rezidențiale sau de parcuri industriale, servicii logistice integrate, inclusiv de dezvoltare urbană prin aplicații software, construcții civile și industriale, consultanță: AFI Europe, Alma Consulting, Bucharest Real Estate Club, DeRom Total, REC Partners, Olympian Park, SPEEDWELL și WDP România.

Alături de standul comun al României, Primăria municipiului Brașov și Agenția Metropolitană Brașov împreună cu partenerii Urban Invest, Cartier Coresi, Maurer Imobiliare, AFI Brașov, Elmas, ARO Palace au avut propriul stand, Invest in Brașov.

Pavilionul României a fost foarte bine poziționat în prima din cele șapte hale ale expoziției, iar proiectele din țara noastră s-au bucurat de un interes sporit. Participanții standului comun românesc au avut permanent întâlniri pe parcursul celor trei zile ale târgului.

Pentru a atrage atenția asupra potențialului României, la standul comun au fost organizate o serie de evenimente.

Extrem de bine primite de public au fost cele două workshop-uri Investiții în orașele din România. Unde lucrăm și cum trăim și România, hub logistic și industrial emergent al Regiunii, ambele moderate de doi specialiști renumiți în Real Estate, Ionuț Oprea Editor – „Romania’s Real Estate Guides” – Market Pulse Reports și Gerhard Rodler, redactor-șef al revistei Immobilien Magazin & Publisher of Building Times la Immobilien Magazin.

Succesul participării comune a României din acest an reiese și din declarații ale participanților:

SPEEDWELL s-a bucurat încă o dată de atmosfera internațională din domeniul imobiliar la ExpoReal München. Salutăm în mod deosebit prezența primarilor și a reprezentanților primăriilor din Galați, Brașov, Cluj, Oradea și Reșița, care au pus umărul pentru a atrage investitori străini. Prezența românească la ExpoReal crește de la an la an, așteptăm cu nerăbdare ca această tendință să continue și să vedem o prezență mai activă a autorităților locale, o necesitate pentru a inspira încredere pentru investiții ulterioare în uimitoarea Românie. Mulțumim AHK România pentru organizarea perfectă”, a declarat la finalul târgului Didier Balcaen, CEO SPEEDWELL.

Un Expo Real grozav, cu o creștere spectaculoasă în numărul de expozanți și participanți, o atmosferă mai optimistă decât mă așteptam și un stand al României mai activ și mai vizitat ca oricând. Autoritățile locale mai prezente, Brașovul cu stand propriu și conferințele din standul României au contribuit la o vizibilitate mai bună a României. Mai e mult loc de crescut și sperăm la anul la și mai multă implicare, mai ales din partea investitorilor și dezvoltatorilor”, a spus Tudor Popp, Managing Partner, Rec Partners.

Târgul Expo Real a fost o ocazie importantă pentru județul Maramureș de a interacţiona direct cu ceilalți expozanți, de a se inspira din tendinţele de investiţii şi financiare, de networking internațional în care să se pună bazele unor conexiuni și parteneriate pe piețele imobiliare din Europa. Avem deja multe cereri de la investitori care doresc să dezvolte afaceri în Maramureș, iar prezența la Târgul Expo Real creează premisele necesare pentru ca marii investitori din Europa să își dezvolte afacerile în județul Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan, Președintele administrației județene.

„Am reprezentat cu mândrie Brașovul la Expo Real. (…) într-o lume care își regândește politicile investiționale și felul în care se dezvoltă afacerile, Brașovul este acum pe această hartă. Pentru a atrage investiții nu este de ajuns să exiști; trebuie să comunici constant și să comunici strategic. Iar Brașovul o face, împreună cu investitori din Brașov și suntem mândri că suntem o comunitate unită – acesta este mesajul pe care l-am transmis și Europei și investitorilor europeni prezenți la Expo Real, alături de oportunitățile de investiții pe care orașul nostru le oferă. Suntem o comunitate unită, o comunitate orientată spre sustenabilitate și o comunitate care dorește să atragă investiții. Brașovul este deschis pentru investiții”, a declarat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

 

„Mulțumiri vin către AHK România, o Cameră de comerț dinamică, pragmatică, căreia Reșița îi datorează participarea la Expo Real 2022, cât și suportul permanent pentru mediul investițional al orașului”, a declarat Ioan Popa, Primarul municipiului Reșița.

Expo Real, aflat la cea de-a 24-a ediţie, a reprezentat pentru co-expozanţii români o oportunitate excelentă de a întâlni şi interacţiona cu participanți din numeroase ţări, dovedind încă o dată că este un pandant al networking-ului internaţional, al proiectelor de anvergură, al investiţiilor şi finanţărilor transfrontaliere.

Aici se reunesc toate verigile lanţului de valori din domeniu – de la dezvoltatori de proiecte, investitori şi finanțatori, la regiuni economice şi oraşe – transformând expoziţia într-un eveniment unic pe piaţa internaţională.

Următoarea ediție EXPO REAL va avea loc între 4 și 6 octombrie 2023 la München.

infoconstruct