Primaria Bucuresti pierde toata finantarea UE pentru pasajul de la Piata Sudului

Primăria Bucureşti pierde toată finanţarea europeană pentru pasajul subteran de la Piaţa Sudului, din cauza întârzierii lucrărilor. Costul construcţiei, evaluat la peste 100 de milioane de lei, va fi suportat integral de Primăria Capitalei. Lucrările vor mai dura cel puţin încă o jumătate de an, a precizat pentru postul nostru de radio noul primar al sectorului 4, Daniel Băluţă.
Daniel Băluţă a declarat pentru RRA: “Termenul real era de 30.03.2017, deci a fost prima minciună. Primele 84 de milioane de lei s-au pierdut deja, pentru că lucrarea nu a fost gata, iar pe data de 30.06, cum bine ştiam, 2016, se pierd şi celelalte 16 milioane de lei, astfel încât întreaga investiţie europeană este compromisă, toţi banii aceştia fiind plătiţi exclusiv, şi subliniez, de cetăţenii Bucureştiului. Pasajul Piaţa Sudului reprezintă inima sectorului. Eforturile vor fi să terminăm până la Crăciun acest pasaj”.
Primarul ales al sectorului 4 a anunţat că vor urma noi restricţii de circulaţie în zona şantierului în această vară, dar că s-a aprobat deschiderea unei rute ocolitoare între Calea Văcăreşti şi Şoseaua Olteniţei pe strada Cărăruia, o propunere respinsă anul trecut pe motiv că este prea îngustă, ne-a transmis reporterul Alexandru Lancuzov.

infoconstruct