Programul de eficientizare energetică a clădirilor va primi 2,2 md. euro prin PNRR

Programul de eficientizare energetică a clădirilor va primi 2,2 md. euro prin PNRR

În luna aprilie a anului în curs, Ministerul Dezvoltării va lansa apelurile de proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Cseke Attila. Acesta a mai precizat:

”5.522 de familii tinere se vor putea muta în locuințe noi, cu consum de energie aproape zero (nZEB) după 2026, și își vor putea înscrie copiii în creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul.

În ceea ce privește eficientizarea energetică a clădirilor, ministrul a precizat: din suma de 2,2 miliarde de euro, se vor reabilita aproximativ 1,3 milioane de metri pătrați de spațiu locuibil, și din PNRR se va finanța și realizarea Planurilor urbanistice a localităților, necesare pentru o dezvoltare bine gândită.

”Dacă calculăm un bloc convențional cu o scară și 8 etaje, vom putea reabilita aproximativ 1.400 blocuri de locuințe și alte 2.000 de clădiri publice. Cel mai important lucru de reținut este că, pentru prima dată, aceste reabilitări nu presupun contribuție de la locatari sau de la autoritatea locală”, a arătat Cseke Attila.

Suma totală de 4,55 miliarde de euro va fi alocată cu ajutorul unei platforme digitale puse la dispoziție de Ministerul Dezvoltării, până în aprilie 2022, unde autoritățile publice locale vor putea vedea fondurile disponibile, prealocate pentru localitatea respectivă, tipurile de proiecte care sunt eligibile, și vor putea să aleagă dintre acestea în funcție de strategia de dezvoltare de la nivel local.

La finele anului, vom încheia toate contractele de finanțare, a precizat Cseke Attila, spunând că toate informațiile au fost trimise tuturor potențialilor beneficiari.

”Finanțarea este de 100% pentru toate programele de finanțare, autoritățile locale nu vor fi nevoite să asigure contribuție proprie din fonduri locale.

Contractarea fondurilor se va face în mod rapid, digital și transparent. Scopul a fost să ne asigurăm că aceste fonduri UE vor fi cheltuite eficient și rapid pentru dezvoltarea României” – a spus ministrul.

infoconstruct