Pulsul pieței imobiliare în Sectorul 2

Pulsul pieței imobiliare în Sectorul 2

Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, împreună cu Primăria și Direcția Venituri Sector 2, continuă colaborarea unică în Capitală prin publicarea unui nou studiu cu privire la tranzacțiile cu proprietăți imobiliare înregistrate în Sectorul 2 în decursul anului 2020.

Piața imobiliară nu reprezintă doar unul dintre cele mai dezbătute subiecte din România, este și locul în care se iau decizii, mai mult sau mai puțin informate în ceea ce privește, poate, cea mai importantă tranzacție financiară din viața unui om.

Pe de altă parte, dezvoltarea noilor proiecte rezidențiale reprezintă „amprenta” vizibilă asupra orașului pentru multe decenii de acum încolo. Acest studiu dispune de informații exacte și reprezintă un răspuns concret la lipsa de transparență a pieței imobiliare din România.

Pandemia nu a afectat activitatea de tranzacționare în Sectorul 2 2020 a fost un an plin de provocări, ca efect al pandemiei generate de COVID-19. Începând cu 9 martie au intrat în vigoare primele restricții de călătorie, iar pe 16 martie a fost instituită starea de urgență pe întregul teritoriu al României.

Vânzătorii și cumpărătorii s-au aflat în imposibilitatea de a viziona și tranzacționa proprietăți. Începând cu luna aprilie, am observat o revenire graduală a interesului pentru achiziția de proprietăți imobiliare, inclusiv în Sectorul 2 al Capitalei, astfel încât până la sfârșitul anului a recuperat și a depășit atât volumul, cât și valoarea tranzacțiilor înregistrate anul anterior.

În 2020 au fost încheiate 4.990 de tranzacții imobiliare, cu 4% mai multe decât în 2019, când s-au înregistrat 4.799 de tranzacții. Ca valoare, achizițiile de imobile derulate în 2020 auatins un total de 372,2 milioane de euro, un avans anual de 8%.

La fel ca în anii anteriori, cele mai multe tranzacții încheiate în 2020 au avut ca obiect apartamente, 79% din totalul contractelor încheiate. Din punct de vedere valoric, tranzacțiile cu apartamente din Sectorul 2 s-au cifrat anul trecut la 311,6 milioane de euro, echivalând cu o cotă de piață de 84% din total.

Din punctul de vedere al surselor de finanțare, 70% din tranzacții (3.476 dintr-un total de 4.990) au fost susținute exclusiv din sursele proprii ale cumpărătorilor, reprezentând 67% din valoarea tranzacționată (250,1 milioane euro, dintr-un total de 372,2).

Apartamentele și casele din Sectorul 2 din București se tranzacționau, la sfârșitul anului 2020, la valori medii mai mari decât în perioada stării de urgență. Un apartament se tranzacționa, în trimestrul IV din 2020, la o valoare medie de 73.400 de euro, cu 9.400 de euro mai mult decât în perioada similară din 2019, în timp ce casele se vindeau cu 90.000 de euro, față de 79.900 de euro la sfârșitul lui 2019, o creștere de 10.100 de euro.

Trebuie să remarcăm faptul ca prețurile apartamentelor tranzacționate în 2020 în Sectorul 2 al Capitalei au avut o evoluție vizibil diferită – indicând o preferință ridicată a cumpărătorilor pentru apartamentele nou-construite, cu suprafețe mai mari și de o calitate superioară.

Astfel, locuințele finalizate după anul 2000 s-au situat pe un trend ascendent pe tot parcursul anului, de la 1.230 de euro pe metru pătrat util în trimestrul I, până la peste 1.720 de euro pe metru pătrat util în ultimele trei luni ale anului.

Spre comparație, locuințele mai vechi de 1945 au înregistrat o scădere progresivă, de la 1.090 la 970 de euro pe metru pătrat util. Centrul rămâne zona cu cea mai intensă activitate de tranzacționare, dar cel mai mult a crescut Pipera Sud.

În clasamentul celor mai active zone din Sectorul 2, zona Centrală a rămas, si în 2020, zona cu cea mai intensă activitate de tranzacționare (cu 1.207 de achiziții imobiliare în 2020, față de 1.096 în 2019), urmată de Pantelimon (966 de vânzări, fata de 953).

Cel mai semnificativ avans a avut loc în Pipera Sud (+64%), care ocupă a treia poziție în top, cu 739 de contracte încheiate în 2020, față de 451 în 2019, a declarat Dorel Niță Head of Data and Research, Imobiliare.ro

infoconstruct