S-a semnat contractul de execuţie pentru lărgirea centurii Bucureşti Sud între A1 si DN 5

S-a semnat contractul de execuţie pentru lărgirea centurii Bucureşti Sud între A1 si DN 5

CNAIR a semnat contractul de proiectare şi execuţie „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A1 (km 55+520) și DN 5 (km 40+000) – Lot 2 Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între km 54+700 si DN5 (km 40+000)”, cu Asocierea RIZZANI DE ECCHER S.P.A. (lider de asociere)- S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. (asociat).

Valoarea contractului este de 504.112.836,73 Lei fără TVA.

Sursa de finanțare este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile – programul POIM.

Durata contractului este de 36 luni, din care, 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Perioada de garanție este de 120 de luni.

În cadrul contractului vor fi realizate 3 structuri de complexitate ridicată, dintre care 2 pasaje subterane, prevăzute cu o lungime de peste 600 de m.

Amintim că obiectivul de lărgire a DNCB este integrat în cadrul proiectului “Dezvoltarea unei rețele interne de infrastructură rutieră pentru zona orbitală a Municipiului București”.

În prezent, sectorul Centurii rutiere a Municipiului București Sud, între km 54+700 și km 55+520, este de tip drum național cu 2 benzi de circulație (câte una pe fiecare sens) și prin acest contract se va realiza lărgirea drumului la 4 benzi de circulație, câte două benzi pe fiecare sens.

infoconstruct