Statul incepe sa faca jocurile in imobiliare Privatii il acuza de concurenta neloiala

Statul construieste, in medie, de noua ori mai putine locuinte decat mediul privat, in conditiile in care, in Romania, aproximativ 3.500 de locuinte noi sunt livrate in fiecare luna pe piata, asa cum rezulta din datele Institutului National de Statistica (INS si ale Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL , transmise Business Standard. Ultima parghie prin care statul a ajuns acum sa faca jocurile pe o piata imobiliara in deriva este programul Prima Casa, prin care romanii pot achizitiona circa 16.000 de case prin credite contractate la banci si garantate in limita a 60.000 de euro, ceea ce a determinat dezvoltatorii sa se replieze si sa-si structureze oferte care se pot incadra in conditiile programului guvernamental. Insa, pe de alta parte, jucatorii privati din imobiliare acuza statul ca face o promisiune mincinoasa potentialilor cumparatori, cum ca acestia ar putea sa-si cumpere prin ANL case ieftine, ceea ce induce, de fapt, o intarziere a deciziei de cumparare, prelungind starea actuala de blocaj din piata. Statul devine un concurent virtual. Anunta ca face case cu 30.000 de euro, cand in piata ele sunt 100.000 de euro, iar zvonurile acestea ii fac pe oameni sa astepte sa vada ce face statul, care, evident, nu se tine de promisiune. Astfel, potentialii clienti evita sa cumpere. Acesta este un comportament nesanatos, explica Radu Merica, directorul general al dezvoltatorului cu capital german ECE Projektmanagement. Potrivit oficialului, statul gestioneaza prost aceste proiecte, iar calitatea lor este execrabila. Pe de alta parte, statul plateste utilitatile si infrastructura din bani publici si are un avantaj competitiv care te scoate din piata, subliniaza Radu Merica. Jumatate dintre locuintele nou-construite sunt, potrivit statisticilor, in mediul rural. Autoritatile publice isi cresc expunerea pe real estate, prin noul program guvernamental Prima Casa, oferind garantii pentru circa 16.000 de credite. Prin programul ANL, statul a construit, din 2001 si pana anul trecut, 22.500 de unitati dedicate tinerilor si 2.200 de case destinate vanzarii prin credit ipotecar. Asta in conditiile in care Impact, dezvoltatorul cu portofoliul de locuinte cel mai mare la nivel national, a finalizat in ultimii 19 ani 2.000 de unitati. Pentru anul acesta, statul are in lucru 3.222 de locuinte, din care, la sfarsitul lunii iulie, vor fi predate 1.437 de unitati. Ritmul este de circa 350 de unitati pe luna. Nu facem concurenta neloiala, pentru ca ne adresam unei alte categorii din piata. Noi facem case pentru tinerii care nu au bani si le dam gratis. Abia dupa trei ani, daca strang bani de un avans, pot sa o si cumpere. Dezvoltatorii vizeaza oamenii cu bani. Pe partea de locuinte vandute prin credite ipotecare, nu construim decat cu banii oamenilor. Nu incepem un astfel de proiect decat in momentul in care sunt inscrisi 60-70% dintre acestia, a declarat pentru Business Standard Pavel Belinski, directorul general al ANL. In primul trimestru al acestui an, au fost finalizate 10.595 de locuinte, mai putin cu 306 unitati fata de primele trei luni ale lui 2008, constatandu-se prima scadere din ultimii cinci ani. Tendinta negativa vine din faptul ca singurele locuinte a caror constructie a continuat incepand cu a doua jumatate a anului trecut sunt cele care aveau finantarea asigurata. Din cele 25 de proiecte imobiliare incepute in 2008, la sfarsitul anului au ramas pe piata doar 15, potrivit ultimului raport de piata al companiei de consultanta imobiliara Colliers International. Dezvoltatorii de ansambluri rezidentiale mari au anuntat pentru acest an livrarea a 9.000 de locuinte, dupa ce, anul trecut, ponderea locuintelor amplasate in complexuri imobiliare a fost foarte mica in totalul unitatilor finalizate, respectiv 3.500, raportat la un total de 64.414. Cu exceptia dezvoltatorilor imobiliari care asteapta in acest an finalizarea unor proiecte rezidentiale pentru a iesi de pe acest segment, este de asteptat ca statul sa devina principalul constructor de locuinte. Statul a devenit un jucator important pe piata imobiliara in acest moment, poate nu mai important decat in alte tari, dar, odata ce piata imobiliara o sa-si revina, rolul sau se va diminua. Eu cred ca programul Prima Casa va debloca mai mult creditul in economie si nu piata in ansamblu. Daca ar cumpara locuinte din piata, ar deveni intr-adevar un jucator important, a subliniat Andrei Diaconescu, partener al casei de investitii Capital Partners. In timp ce dezvoltatorii imobiliari au renuntat, pentru o perioada, sa calce pragul bancilor pentru a accesa noi finantari, statul are pregatit pentru ANL un buget de 90 mil. lei din bani publici, 260 mil. lei de la Banca de Dezvoltare si un credit de angajament de 150 mil. lei, pe care il va accesa in trimestrul al patrulea din acest an. In ciuda scaderilor de pret pe care le-au aplicat dezvoltatorii produselor pe care le au in portofoliu, in speranta realizarii unor vanzari cat de mici, media a ramas in jurul valorii de 1.000 euro/mp. Preturile nu pot depasi costul de constructie a locuintei, care, in cazul locuintelor ce au fost livrate, era de circa 300 euro/mp, iar cele pe care le avem acum in constructie ajung la 500 euro/mp, fara TVA, spune oficialul ANL. Lipsa finantarii, incapacitatea de a vinde la pretul de constructie si incertitudinile ce planeaza asupra pietei rezidentiale pe termen mediu i-au determinat pe dezvoltatorii speculativi, obisnuiti cu randamentele din 2007, sa isi retraga businessurile de pe piata. Potrivit Colliers, la sfarsitul anului trecut, stocul locuintelor noi situate in cadrul ansamblurilor rezidentiale mari era de 11.000 de apartamente, dintre care 7.500 erau la vanzare direct de la dezvoltatori, iar 3.500 – repuse pe piata de investitori care le-au cumparat speculativ. La nivel de tara, anul trecut au fost construite 64.414 locuinte, dintre care 52,4% in mediul rural. In regiunea nord-vestica a tarii s-a construit cel mai mult, cu o pondere de 20,9% din total, urmata de nord-est, cu 17,3% din total. In zona Bucuresti-Ilfov, in 2008, s-au construit 8.326 de locuinte, cu o pondere de 12,9% din totalul la nivel de tara. Potrivit ultimelor date disponibile la INS, fondul locativ al Romaniei numara 8,2 milioane de unitati. sursa: standard.money.ro

infoconstruct