Studiu: Cum decorează românii pereții interiori?

Studiu: Cum decorează românii pereții interiori?

Vopselele simple, în combinație cu cele decorative, tapetul sau placările speciale din plută și lemn sunt unele dintre cele mai folosite metode de amenajare a locuinței de către români, potrivit Hornbach unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, se arata intr-un studiu realizat de Horbach si transmis redac’iei infoCONSTRUCT.

„Pentru decorarea pereților interiori, cele mai importante aspecte de luat în calcul suntatât stilul, cât și paleta de culoricare trebuie să inspire locatarii. Culorile schimbă percepția și influențează starea de bine. Spre exemplu, tonurile pastelate par rezervate și induc calm și relaxare, în timp ce culorile intense conferă dinamism. Cel mai important aspect este ca soluția de decorare a pereților să fie în linie cu starea de spirit a locuitorilor casei“, afirmă Mugurel-Horia Rusu, director general Hornbach România.

Potrivit afirmațiilor sale, românii aleg, de cele mai multe ori, pentru amenajarea pereților, vopselele clasice, iar albul este în continuare culoarea preferată de majoritate, alături de tonurile pale, pastelate. Pe lângă vopseaua clasică, cea decorativă este tot mai mult achiziționată de către clienți datorită avantajelor estetice și a multitudinii de variante pe care le propune.

„Vopseaua decorativă este una inspirațională ce prezintă efecte care se pot obține pe perete în două până la trei etape de lucru. Baza o constituie tencuielile cu efect și culorile metalice, completate de instrumentele adecvate. Structurile și aspectele excepționale care imită lemnul, materialele textile și piatra oferă caracter locuinței“, subliniază reprezentantul companiei.

Potrivit acestuia, atunci când vine vorba de vopseaua decorativă, suprafețele texturate sunt din ce în ce mai apreciate, iar structurile cât mai diverse ce pot fi obținute cu ajutorul acesteia atrag tot mai mulți români.

În ceea ce privește alegerea vopselei, reprezentantul companiei este de părere că, pe lângă aspectele estetice, trebuie ținut cont de următoarele criterii: gradul de rezistență la spălare, locul unde se aplică și proprietățile pe care aceasta leare- antimucegai, antibacteriană, putere mare de acoperire, rezistență la umezeală.

Tapet în stil floral, victorian sau cu inserții strălucitoare

În afară de vopsea, românii sunt atrași tot mai mult și de tapet, mai ales atunci când doresc să aducă în locuință un aer deosebit, creativ. Astfel, potrivit Hornbach, cele mai cumpărate modele de tapet sunt cele în stil floral, victorian, botanic, alături de cele cu inserții strălucitoare sau cu efecte 3D. Raportat la încăperileîn care românii optează pentru decorarea pereților cu tapet, livingul și camera copiilor sunt pe primul loc, deoarece acestea sunt zonele unde se dorește crearea unei povești, a unui loc intim și primitor.

„Stilul tapetuluise va alege în funcție de destinația spațiului ce va fi decorat. În momentul achiziției,trebuie luată în calcul repetitivitatea modelului pentru care s-a optat pentru a avea numărul corect de role adaptatsuprafeței vizate. De asemenea, în funcție de zona ce va fi decorată,trebuie ales un anumit tip de tapet. Astfel, cel din fibră de sticlă este pretabil în orice încăpere, deoarece este foarte rezistent și are funcția de armare a peretelui și oprirea unor eventuale microfisuri. Pe de altă parte, tapetul de hârtie are o rezistență mare la lumină, permite circularea aerului și reglează umiditatea, fiind potrivit mai ales pentru living și camera copiilor. În același timp, tapetul Vlies este foarte rezistent la spălare, zgârieturi și impact, în timp ce fototapetul are rolul de a aduce scene realiste direct în locuință“, spune Mugurel-Horia Rusu.

Potrivit specialiștilor Hornbach, un proiect de vopsire sau tapetare poate fi realizat chiar și în regim propriu, nu doar cu un meșter, însă cel mai important aspect este ca toate instrucțiunile de aplicare a produselor să fie citite și urmate cu atenție.

În ceea ce privește varietatea alegerilor pentru vopsele în magazinele Hornbach, prin intermediulserviciului de mixare a culorilor pot fi create peste un milion de nuanțe pentru peste 35 de produse.De asemenea, în rețeaua companiei sunt disponibile peste 150 de modele de tapet, mereu în stoc.

Placări deosebite pentru pereți – lemn, ardezie, piatră naturală

„Pe lângă decorarea pereților cu vopsea și tapet, soluții de altfel clasice, românii se inspiră tot mai mult din proiecte și recomandări internaționale. Tocmai din acest motiv, placările cu lemn, piatră naturală, plăci de ardezie sau mozaic sunt tot mai des alese de către clienți“, spune Mugurel-Horia Rusu.

Placările cu lemn pe pereți și/sau pe tavan creează o atmosferă specială și confortabilă în locuință. Lambriurile și variantele clasice de plăci murale nu au doar un aspect plăcut, ci și avantaje practice: maschează cablurile, pereții interiori subțiri sunt fonoizolați, iar pe pereții exteriori poate fi integrat un strat termoizolant suplimentar.

Plăcile de ardezie sunt adecvate în egală măsură ca placare pentru pereți și ca acoperire de pardoseală – atât în interior, cât și în exterior. Piatra naturală veritabilă nu are modele artificiale, este extrem de ușoară, subțire, flexibilă și foarte rezistentă. De asemenea, când vine vorba de covoarele din piatră, acestea se montează ușor și sunt foarte rezistente.

„Dacă vorbim de placări deosebite, în magazinele noastre pot fi găsite și alte variante precum tencuială de interior decorativă sau elemente decorative din polistiren, care se pot colora ușor cu vopsea lavabilă, plăci murale din cuarț și granit, piatră porțelanată și multe altele“, a încheiat reprezentantul companiei.

infoconstruct